Directorul de imagine Adrian Silişteanu, producător şi coscenarist al filmului ”Fixeur”, regizat de Adrian Sitaru, vorbeşte într-un interviu acordat Agenţiei de presă News.ro despre perioada în care a aranjat reportaje pentru Agence France Presse (AFP), despre jurnalism şi principii, despre ”super-subiectele” în care a fost implicat, dar şi despre cele trei roluri avute în pelicula care a fost lansată în cinematografele româneşti vineri.
“Fixeur”, cel de-al cincilea lungmetraj regizat de Adrian Sitaru, a fost lansat pe 27 ianuarie în cinematografele româneşti. Pelicula, cu un scenariu semnat de Claudia şi Adrian Silişteanu, spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din Bucureşti al Agenţiei France Presse (AFP), aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franţa îi dă acestuia ocazia să îşi dovedească competenţele. Totuşi, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu începe să aibă îndoieli legat de înverşunarea cu care înţelege să facă această meserie.
Din distribuţie fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni şi Cristian Ilinca.
Născut pe 5 martie 1975, Adrian Silişteanu a semnat imaginea pentru mai mult de 25 de filme, în mare parte scurtmetraje. A colaborat cu regizori precum Adrian Sitaru, Radu Jude, Silviu Purcărete şi Jesús del Cerro.
În interviul acordat News.ro, Adrian Silişteanu spune că nu îşi mai doreşte rolul de producător pe viitor şi nici nu crede că va mai avea ocazia să fie scenarist. Fixeur pentru AFP în perioada 1997 - 2002, a fost tentat să devină jurnalist şi speră că ar fi fost unul dintre ”cei buni”. Privitor la presă, el îşi exprimă credinţa într-un anumit tip de luptă şi de asumare a unor principii, dar nu împinse la extrem.
Prezentăm integral interviul acordat de Adrian Silişteanu agenţiei de presă News.ro:
Aveţi trei roluri în acest film - director de imagine, producător şi coscenarist.
Adrian Silişteanu: Este o premieră, pentru că a fost un proiect personal. Rolul de director de imagine nu-l discutăm... Producător am ajuns să fiu pentru că aveam multe proiecte în 4Proof şi colega noastră de atunci, Monica Gorgan, nu mai putea să se ocupe în mod real şi de ”Fixeur”, plus că era şi implicarea mea personală în acest proiect, iar din punct de vedere al rolului de coscenarist - iarăşi, plecând de la o poveste personală - a trebuit să fiu pe acolo, să împărtăşesc experienţa, dar Claudia (Silişteanu, n.r.) a scris practic.
Care a fost bugetul producţiei ”Fixeur”?
Adrian Silişteanu: În jur de 800.000 de euro a fost.
Cum v-aţi împărţit între acestea trei?
Adrian Silişteanu: Foarte complicat. Nici nu prea mai vreau să fiu producător, pentru că este o altă meserie şi cred că trebuie lăsaţi oamenii care se pricep cu adevărat să o facă. Ca scenarist, nu ştiu în ce măsură voi mai avea ocazia să mai scriu. Nu cred.
În ce perioadă aţi colaborat cu AFP şi care au fost, în mare, ”super-subiectele” de care v-aţi ocupat?
Adrian Silişteanu: Am colaborat în perioada 1997 - 2002, când am luat hotărârea că trebuie - mă şi apropiam de terminarea şcolii de film, pe care am încheiat-o în 2003 - să încep să lucrez ca asistent de cameră şi să intru în lumea cinemaului. Acesta, din ”Fixeur”, este unul dintre subiectele care m-au marcat şi am mai avut tot felul de intervenţii de genul ăsta, cu lumea interlopă, am mai făcut foarte multe subiecte despre rromii care erau repatriaţi. Şi subiectele economice erau destul de multe - mai ales legate de companii franceze.
Ce presupunea, mai exact, rolul dumneavoastră?
Adrian Silişteanu: În perioada aceea plecam, punctual, cu diferiţi ziarişti, pentru că ei aveau nevoie de cineva care să le aranjeze tot ceea ce aveau de făcut: de la interviuri, întâlniri cu diferite persoane, la traduceri, cazare şi maşini. Pentru un reportaj munceam aproximativ o săptămână. De exemplu, am făcut un reportaj acum câţiva ani, în timp ce scriam ”Fixeur”-ul, la penitenciarul din Vaslui - era vorba tot despre trafic de persoane, cu proxeneţi arestaţi -, tocmai ca să reintru în pielea fixeurului. Este unul dintre lucrurile care m-au ajutat, pentru că mai uiţi argoul profesional.
Cum percepeţi acum presa? Vă inspiră încredere?
Adrian Silişteanu: Există oameni şi nu trebuie să îi menţionez... Calitatea presei în România a crescut, dar prin anumiţi reprezentanţi ai ei. Nu pot să zic în general, cel puţin când e vorba despre jurnalismul de investigaţie. Din fericire, există oameni care îşi fac treaba şi asta e rolul presei. În perioada în care eram cu AFP, de exemplu, am făcut câteva reportaje despre copiii străzii. La un moment dat, prin 2001 sau 2002, Ian, jurnalistul căruia i-am dedicat filmul ăsta, a venit în România şi voia să facă un subiect cu copiii străzii. Atunci, fenomenul se diminuase drastic. De la 1.500 - 2.000 de copii care erau prin 1995, în 2001 - 2002, mai erau, cred, în jur de o sută de minori care să locuiască în stradă. Deci, nu mai puteai să vorbeşti despre un fenomen. Şi, în multe cazuri, era vorba despre copiii unora dintre cei care erau minori în anii 1990. Ian a înţeles lucrul ăsta şi, îmi aduc aminte, că erau la Gara de Nord nişte copii şi l-a sunat pe redactorul-şef să-i spună că nu prea mai există... I-a răspuns că nu contează, să facă reportajul. ”Dacă vezi 3 copii, fă-mi un reportaj”. Aşa că, şi acolo, când există nişte teme impuse de redacţie, oamenii trebuie să le facă, dar le fac cu mult mai multă responsabilitate, cred. În general, la nivelul presei franceze, pe care am cunoscut-o eu foarte bine, existau foarte puţine situaţii cu care chiar să nu fii de acord. Erau nuanţe - unul era un jurnalist mai uman, altul mai cinic, dar deontologia era acolo. Nu am depistat niciodată abateri, ceea ce mi-aş dori să se întâmple şi cu presa românească.
Aţi fost tentat să rămâneţi în presă, să deveniţi jurnalist?
Adrian Silişteanu: Da, m-a tentat, şi chiar o dezamăgire majoră legată de un anumit tip de promovare la AFP ca jurnalist m-a şi făcut să iau hotărârea să dau la cinema. Chiar a existat un moment în care voiam să renunţ la ideea de a face şcoala de film. Din fericire, nu s-a întâmplat asta.
Ce fel de jurnalist credeţi că aţi fi fost?
Adrian Silişteanu: Greu de spus. Sper să fi fost unul dintre cei buni.
Aţi fi mers ”la extrem” pentru un subiect?
Adrian Silişteanu: Nu, nu cred. În general, nu mi se pare că sunt atât de multe lucruri pentru care trebuie să ne sacrificăm din cale-afară. Sacrificiul ăsta e relativ şi sunt alte lucruri şi alte valori în care, cel puţin eu, cred. Evident, cred cu tărie într-un anumit tip de luptă şi de asumare a unor principii, dar nu împinse la extrem. Eu sunt adeptul căii de mijloc. Nu cred în extreme.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
