Consiliul Judeţean Cluj a semnat contractul de proiectare şi asistenţă tehnică pentru restaurarea şi conservarea Muzeului Memorial „Octavian Goga” din Ciucea. Contractul are o valoare de 1.977.000 lei, fără TVA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Durata de prestare a serviciilor este de 91 de luni, din care maxim 5 luni şi 15 zile sunt destinate elaborării documentaţiei, iar 85 de luni şi 15 zile reprezintă perioada de asistenţă tehnică din partea proiectantului.

„Dorinţa noastră este de a reda strălucirea acestui obiectiv cultural de interes major şi de a-l pune în valoare aşa cum se cuvine, astfel încât frumuseţea exponatelor şi a ansamblului muzeal să poată fi admirată în condiţii optime. Nu trebuie uitat faptul că întreg domeniul este strâns legat de personalitatea marcantă a marelui poet şi om politic Octavian Goga, luptător fervent pentru Unire şi fost prim-ministru al României”, a spus Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Forul administrativ judeţean are drept scop reabilitarea clădirilor din cadrul ansamblului muzeal şi a căilor de acces către acestea, precum şi punerea în valoare a imobilelor prin intermediul unor amenajări peisagistice, astfel că intenţionează să acceseze fonduri europene nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027.

Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea se află în proprietatea Consiliului Judeţean Cluj, cel care îi subvenţionează şi coordonează activitatea. Din punct de vedere ştiinţific muzeul este coordonat de Ministerul Culturii, reprezentat în teritoriu prin Direcţia Judeţeană pentru Cultură Cluj.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.