”În numele fericirii”, o nouă producţie turcească, va fi difuzată de Pro 2, începând de miercuri, 25 octombrie, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 19.00, în câte două episoade.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În numele fericirii” prezintă povestea lui Bayram şi a fratelui său, Salih, care încearcă să găsească o soluţie pentru a redeveni prieteni, plănuind să organizeze o nuntă în familie, informează Pro 2.

Bayram este milionar, locuieşte în Istanbul şi are doi copii, iar în momentul în care fiul său termină facultatea, se mută în provincie, lângă fratele său Salih, care are două fiice. Deşi cei doi fraţi, Bayram şi Salih, îşi doresc să facă o nuntă între copiii lor, aceştia nu au de gând să asculte de părinţi şi sunt hotărâţi să-şi urmeze propriul drum în viaţă.

În această toamnă, televiziunea Acasă TV a fost redenumită Pro 2, într-un demers al grupului Pro de a căpăta o singură identitate, prin redenumirea şi reunirea sub acelaşi concept grafic a canalelor secundare. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.