"Ieri, azi, mâine", autobiografia uneia dintre cele mai mari stele din lumea filmului, Sophia Loren, ce reface portretul unei femei care a definit o epocă, a apărut la editura Rao.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Volumul poate fi cumpărat cu 49 de lei. 

Potrivit editorului, în paginile singurei sale autobiografii oficiale sunt redate sentimentele cele mai intime ale autoarei, bucuriile şi necazurile care o aduc mai aproape de oamenii obişnuiţi. Nu mai este doar o imagine de pe coperta unei reviste sau de pe afişele unor filme, ci un trup şi un suflet. Femeia al cărei zâmbet a cucerit lumea îşi povesteşte trăirile cu simplitate şi înţelepciune, încântându-şi cititorii. 

"Viaţa Sophiei Loren, prezentată în cartea sa Ieri, azi, mâine, este o naraţiune sinceră şi articulată, care arată cât de extraordinară poate fi viaţa, un miracol neaşteptat plin de noroc, o călătorie curajoasă spre fericire", scrie Le stanze di Alba. 

Sofia Villani Scicolone, pe numele său real, s-a născut pe 20 septembrie 1934, la Roma, şi s-a remarcat în concursuri de frumuseţe la vârsta de doar 14 ani. Şi-a petrecut copilăria şi o parte din adolescenţă la Pozzuoli, în condiţii economice precare. La vârsta de 15 ani pleacă la Roma în căutarea succesului. Debutează în filmul "Quo Vadis?".

Regizorul Vittorio de Sica este cel care a descoperit-o. În cele şase decenii de carieră cinematografică, Sophia Loren a jucat în aproximativ 100 de filme, lucrând îndeaproape cu mari regizori, între care George Cukor, Charlie Chaplin, Mario Monicelli şi Ettore Scola la Robert Altman.

Şi-a început cariera de actriţă în 1950, la vârsta de 15 ani, iar primul său rol important a fost în „L’Oro di Napoli” (1954) al lui De Sica.

„Peccato che sia una canaglia/ Too Bad She’s Bad” (1954) a fost primul film în care a jucat alături de Marcello Mastroianni, actorul care avea să-i devină un colaborator constant pe marele ecran. Printre ele, „Matrimonio all'italiana” (1964), pentru care a fost nominalizată la un premiu Oscar, comedia „La moglie del prete” (1970) şi „Yesterday, Today, Tommorow/ Ieri, oggi, domani”.

Momentul care a propulsat-o printre starurile de cinema ale lumii l-a reprezentat, în 1958, semnarea unui contract cu studioul Paramount, la Hollywood.

În 1961, rolul dramatic al mamei din „La Ciociara” (1961), în regia lui Vittorio de Sica, i-a adus 22 de premii internaţionale, inclusiv unul de interpretare la Cannes şi un Oscar, devenind prima actriţă premiată cu statueta pentru un film străin şi prima actriţă italiană distinsă cu acest trofeu.

Ultima peliculă din lunga colaborare cu Vittorio de Sica a fost „Il viaggio” (1974), în care a jucat alături de Richard Burton. Cea mai recentă apariţie a sa este într-un scurtmetraj, „Voce umana” (2014), regizat de unul dintre cei doi fii ai ei, Edoardo Ponti.

Sophia Loren a mai jucat alături de Cary Grant, Peter Sellers, Clark Gable, Frank Sinatra, Gregory Peck, Jack Lemmon, Paul Newman şi Marlon Brando.

A fost recompensată de-a lungul carierei şi cu patru trofee Globul de Aur pentru World Film Favorite - Female, prestigiosul Cecil B. DeMille Award, un premiu BAFTA şi deţine recordul de a fi distinsă cu şase premii David di Donatello pentru cea mai bună actriţă.

În 1991, a fost onorată de Academia Americană de Film pentru întreaga carieră, fiind declarată o „comoară a cinematografiei mondiale”, iar în 1999 a fost recunoscută de American Film Institute drept una dintre marile legende ale epocii de aur de la Hollywood.

În 1972, muzicienii Mick Jagger şi Keith Richards i-au dedicat o melodie - „Pass the Wine (Sophia Loren)”, inclusă pe albumul `Exile On Main Street” al trupei The Rolling Stones, iar în 2014 actriţa şi-a lansat un volum de memorii - „Yesterday, Today, Tomorrow: My Life”.

Cel mai recent, a jucat în musicalul „Nine”, alături de Daniel Day-Lewis, Nicole Kidman şi Penelope Cruz.

Ea a revenit în faţa camerei de filmat la vârsta de 84 de ani, în „La vita davanti a sé”, regizat de fiul său, Edoardo Ponti. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.