Prima News, cea mai nouă televiziune din portofoliul Grupului Clever, câştigă teren în preferinţele telespectatorilor din mediul urban, anunţă luni reprezentanţii grupului media, precizând că World Wide Banciu şi La final, prezentată de Ionuţ Cristache, au fost emisiunile cele mai urmărite de pe Prima News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Prima News, cea mai nouă televiziune din portofoliul Grupului Clever, reuşeşte, la doar o lună de la lansare, cifre bune de audienţă. Potrivit măsurătorilor oferite de Kantar Media, în ultimele 7 zile, în rândul populaţiei adulte din mediul urban (18+ urban), emisiunile cele mai urmărite de pe Prima News au fost World Wide Banciu, cu o audienţă medie de peste 20.000 de telespectatori, şi La final, emisiunea difuzată duminica de la 19.30 şi prezentată de Ionuţ Cristache, cu o medie de 10.000 de telespectatori”, anunţă Grupul Clever într-un comunicat.

Conform aceleiaşi surse,marţi, 24 ianuarie, emisiunea prezentată de Radu Banciu a avut un rating de 0,4 puncte,  29.000 de telespectatori erau în acel moment în faţa micului ecran pe Prima News. Şi emisiunea La final, prezentată de Ionuţ Cristache, a avut în săptămâna monitorizată 0,1 puncte de rating şi o medie de peste 10.000 de telespectatori din mediul urban.

Grupul citează date Kantar Media conform cărora, pe intervalul  22:00-23:00, în săptămâna 23-29 ianuarie, Prima News s-a clasat pe locul 5 în rândul televiziunilor de ştiri (medie săptămânală) pe targetul 18 + Urban.

”Canalul de ştiri are cel mai tânăr public din rîndul canalelor de ştiri din România şi a atras în doar o lună, prin conţinutul său, tinerii din categoria 18+, din mediul urban. Cea mai nouă televiziune de ştiri, Prima News, aduce o abordare editorială unică, cu focus pe dezbaterea echilibrată şi echidistantă, şi adresează un îndemn către telespectatori pe măsura proiectului ambiţios de televiziune: ,,să facem ştiri împreună!”. Telespectatorii Prima News sunt în contact continuu cu redacţia la numărul de WhatsApp 0727.222.244. Prima News abordează, zi de zi, teme care îi interesează pe români: şcoală, spital, autostradă, clasa politică, energie, diaspora, agricultură”, transmit reprezentanţii Grupului Clever.

În grila de programe Prima News se regăsesc:

 ·      de la 09.00, Prima News cu Raluca Al-Haddad 

·       de la 12.00, Prima News cu Andrei Gheorghe

·       de la 16.00, Prima News cu Ciprian Aron 

·       de luni până miercuri, de la 20.00, Costi Mocanu şi Sebastian Zachmann vă aşteaptă la Proiect de ţară: România

· în fiecare joi, de la 20.00, Talk News, emisiunea la care participă toţi moderatorii Prima News

·       de luni până joi, de la 22.00, World Wide Banciu cu Radu Banciu 

·   de luni până joi, de la 23.00, România de la A la Z cu Sabin Gherman

· în fiecare duminică, de la 19.30,  ,,La final” cu Ionuţ Cristache.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.