Kanal D anunţă câteva modificari în grila staţiei, începând de săptămâna viitoare. Mai mult joc al minţii cu Dan Negru, distracţie maximă la cele mai frumoase petreceri prin ţară, cu noul sezon „Se strigă darul”, precum şi o reconfigurare a orelor de difuzare pentru „Casa iubirii”, odată cu intrarea „Teo Show” în vacanţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dan Negru va fi alături de telespectatorii Kanal D de luni până vineri, de la ora 17:30, dar şi de miercuri până vineri, de la ora 22:30. Emisiunea fenomen „Jocul cuvintelor cu Dan Negru” va putea fi urmarită, aşadar, atât în Day Time cât şi în Prime Time, oferindu-le celor din faţa micilor ecrane experienţa plăcută a exerciţiilor de vocabular în mijlocul familiei.

Emisiunea "Teo Show" intră în vacanţă începând de saptamana viitoare, Teo Trandafir şi echipa sa urmând să revină pe micul ecran din toamnă într-o formă fresh şi cu multe surprize pentru telespectatori.

Începând de luni, cei din faţa micilor ecrane vor putea urmări de luni pâna vineri, de la ora 10:00 şi de la 15:00, „Casa Iubirii”, reality show-ul prezentat de Andreea Mantea. Concurenţii care îşi caută jumătatea şi vor să se descopere pe sine în relaţie cu ceilalţi îşi vor împărtaşi trăirile şi experienţele telespectatorilor, dezvăluindu-şi faţete diferite ale personalităţii lor. Sâmbăta şi duminica, reality-ul matrimonial va fi difuzat ca şi pâna acum, de la 16:00 şi de la 19:00.

După încheierea primului sezon „Strada Speranţei”, un nou sezon „Se strigă darul” va începe sâmbăta, 18 iunie, de la ora 20:00. Graţiela Duban Teohari şi Mihai Mitoşeru îi vor face pe telespectatori matorii celor mai frumoase nunţi din România, cu obiceiuri şi tradiţii spectaculoase.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.