Propunerea Guvernului ca George Orbean să fie noul preşedinte-director general al TVR a fost respinsă, marţi seară, de plenul reunit al celor două Camere. (Vom reveni)
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
George Orbean a fost ales, marţea trecută, de către membrii noului Consiliu de Administraţie al TVR în funcţia de preşedinte-director general al televiziunii publice, cu un mandat de patru ani, Orbean având şapte voturi favorabile, faţă de cele şase primite de Irina Radu. Orbean a fost propus de Guvern şi a fost ales cu 7 voturi din 13 de către membrii noului Consiliu de Administraţie al TVR. Irina Radu, propunerea PSD pentru şefia CA, a primit 6 voturi favorabile.
Tot marţi, Orbean a fost audiat de Comisiile reunite de cultură care au emis aviz negativ, cu 18 voturi ”împotrivă” şi 15 ”pentru”.
”TVR se poate salva aşa cum se poate salva orice întreprindere care se află în criză, identificând problemele care au dus la criza respectivă şi eliminându-le (...) În momentul acesta ştiu că insolvenţa este imposibil de aplicat la TVR. N-am în vedere concedieri pentru că nu îmi dau seama (...) Televiziunea este chiar domeniul când pui în balanţă producţia şi bugetul - nu se echilibrează în mod neapărat aşa cum ne-am imaginat noi că se face în construcţii sau transporturi feroviare sau alte domenii. Sunt în momentul de faţă producţii TV care costă enorm de mult şi sunt profitabile şi sunt o parte semnificativă din tot ce înseamnă portofoliul şi imaginea unui post de televiziune. Acesta este motivul pentru care nu am venit cu nişte hârtii", apre cizat Orbean în timpul audierilor.
Potrivit CV-ului său, Orbean a fost consilierul lui Stelian Tănase, fostul director general al televiziunii publice. Întrebat de ce a stat doar câteva luni alături de Tănase, el a spus că a fost ”o motivaţie personală”. "Dintr-o motivaţie profesională şi în principiu din cauza faptului că nu am găsit nimic util de făcut acolo unde eram", a spus Orbean.
Nici la plenul reunit al celor două camere de marţea trecută, nici la cel de miercurea trecută, programat special pentru a vota noul preşedinte al CA al TVR, parlamentarii nu au asigurat cvorumul de şedinţă pentru a-l vota pe Orbean.
Plenul reunit al celor două Camere a fost reprogramat, pentru a treia oară, pentru marţi

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.