Gala Premiilor UNITER, care va avea loc pe 4 iulie la Palatul Culturii din Bistriţa, va beneficia de un concept artistic semnat de regizorul Radu Afrim şi va fi prezentată de actorii Raluca Aprodu şi Emilian Oprea. Pe scenă vor înmâna premii Mariana Mihuţ, Rodica Mandache, Marcel Iureş, Pavel Bartoş, Ioana Bugarin, Nicu Mihoc, Ada Milea sau Mirela Oprişor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În anul 2010 catalogul Galei Premiilor UNITER se deschidea cu următorul mesaj, aproape premonitoriu, al preşedintelui UNITER, Ion Caramitru: „(...) Suntem o lume unde excepţia de la regulă are parfum revoluţionar. Sunt convins că schimbările în bine au loc în laboratorul experienţelor artistice. Un mare scriitor român Marin Sorescu, spunea că un poet genial poate descoperi numai prin intuiţie poetică o nouă stea, care, mai apoi, să fie confirmată de savanţi prin calcule de parametri. Aşa şi lumea noastră: fără risc şi fără nebunie, nimic nu se aşază. Nimic nu lasă urme. Nimic nu se întâmplă. UNITER s-a născut din nevoia de a proteja riscul asumat în Teatru (...).”

Conceptul artistic al Galei Premiilor UNITER îi aparţine regizorului Radu Afrim. 

„O gală aniversară e cea mai potrivită oportunitate de a analiza prezentul acestei bresle şi mai ales de a trage cu ochiul înspre viitor. De aceea mi-am permis să focusez ediţia 30 pe portrete de tineri artişti, unii încă studenţi la teatru, oameni care ard ACUM, oameni care trebuie văzuţi acum. E greu de făcut o selecţie. De aceea i-am întrebat chiar pe ei care sunt idolii lor dintre ei înşişi. Vor fi colaje, mărturii video cu tineri care în aceşti ultimi 2 ani au încercat să se facă ascultaţi. Unii dintre ei riscă formule pe care breasla le acceptă cu greu, alţii doar vor să facă ceea ce înţeleg ei prin performanţă. N-am fost niciodată fan al tradiţiilor. De aceea voi încălca încă o tradiţie şi voi popula ecranul imens din spatele laureaţilor Galei cu chipuri de artişti care ar fi putut sta fără probleme în locul oricăror nominalizaţi de acum, din anii recenţi sau vor sta în anii ce vin. În rest, despre trecut, numai de bine”, spune Radu Afrim. 

Directorul artistic al Galei Premiilor UNITER 2022 face echipă cu scenografa Irina Moscu şi cu Les Ateliers Nomad. Împreună vor crea un show presărat cu momente artistice. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.