Gabriel Croitoru va interpreta, vineri, la Sala Radio, un concert compus de Johannes Brahms pe vioara care i-a aparţinut lui George Enescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră de Brahms va fi interpretat în cadrul unui spectacol al Orchestrei Naţionale Radio dirijat de Tianyi Lu (China).

Compus în 1878, Concertul pentru vioară şi orchestră este unicul de acest gen al lui Brahms şi a fost dedicat prietenului său Joseph Joachim, unul dintre cei mai mari violonişti ai secolului XIX. El a şi interpretat lucrarea în premieră absolută, pe 1 ianuarie 1879, la Leipzig, sub bagheta compozitorului.

În a doua parte a spectacolului va fi interpretat primul poem simfonic compus de Richard Strauss, la vârsta 22 de ani - „Aus Italien” -, lucrare inspirată din călătoria lui la Roma, Bologna, Napoli şi pe coasta Amalfi.

În 1887, la Munchen, Strauss şi-a dirijat premiera, lucrarea fiind dedicată mentorului său, dirijorul şi pianistul Hans von Bülow. 

În prezent, dirijoare asistentă la Melbourne Symphony Orchestra din Australia şi dirijoare principală la St. Woolos Sinfonia din Marea Britanie, Tianyi Lu colaborează cu Los Angeles Philharmonic, Hallé Orchestra, Dallas Opera, Welsh National Youth Orchestra, Royal Welsh College of Music Symphony Orchestra, Bristol Metropolitan Orchestra. Născută în Shanghai, dirijoarea s-a stabilit împreună cu familia sa în Noua Zeelandă. A studiat la Universitatea din Auckland, apoi la Universitatea din Melbourne. În anul 2015, şi-a completat studiile de masterat în dirijat de orchestră la Royal Welsh College of Music and Drama.

Violonistul Gabriel Croitoru a susţinut peste o mie de recitaluri. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, precum London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră „Regina Sofia“, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon. Începând din 2011, a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură, sub titlul „Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi „Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail). Pe 22 ianuarie 2015, alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail, a susţinut un recital la Londra, parte a unui amplul program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.