Artistul austriac Norbert Kopf prezintă la Grădina Botanică din Bucureşti expoziţia „Grădina fermecată” care se deschide în 19 aprilie, de la ora 18.00. Fotografiile vor putea fi văzute până la 30 iunie (zilnic, între orele 8.00-20.00), graţie parteneriatului între Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universităţii din Bucureşti şi Forumul Cultural Austriac.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La evenimentul de deschidere vor lua parte ambasadorul Margit Bruck-Friedrich, însărcinat cu afaceri ad interim, fotograful Norbert Kopf, co-curatoarea expoziţiei, Sissi Munz, şi directorul Forumului Cultural Austriac, Leopold Unger. Cuvântul de introducere va fi rostit de reprezentanţii Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” din Bucureşti.

Realizate între 2017 si 2021, fotografiile lui Norbert Kopf fac ca florile înfăţişate să-şi sporească atât frumuseţea, cât şi misterul. Maestru al jocului cu lumina, artistul ajută privitorul să desluşească structuri minuscule precum staminele, de exemplu. Dintr-un anumit unghi, acestea vor putea părea ca nişte omuleţi, adunaţi în grupuri colorate. Frumuseţea aproape ireală a acestor flori supradimensionate stimulează imaginaţia, inclusiv cea olfactivă, sublimând astfel şi parfumurile plantelor care decorează spaţiile Grădinii Botanice din Bucureşti.

„Fotograful Norbert Kopf născoceşte o lume fabuloasă. Fotografiile sale captivează prin texturile, culorile şi vitalitatea florilor pe care le înfăţişează, plante care se reunesc într-o „grădină fermecată”, aşa cum este şi Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din Bucureşti. Imaginile sale dezvăluie minunile naturii, trecerea anotimpurilor, dar şi splendoarea daliilor, lalelelor, cameliilor şi calelor. Pentru Norbert Kopf, fotografia fiecărei flori este un portret ce prinde viaţă prin propriile însuşiri”, spune curatoarea Margit Zuckriegl.

Norbert Kopf s-a născut la Salzburg în 1961. Studii şi activitate profesională ca funcţionar bancar; este totodată formator în domeniul creativităţii şi autor de cărţi; a realizat diverse proiecte în ţări precum Elveţia, Japonia, Germania şi altele. Din 2013 este fotograf şi grădinar liber profesionist. Trăieşte şi lucrează la Salzburg.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.