Scriitorul Florin Iaru este de părere că, după 30 de ani de la evenimentele violente care au pus capăt Fenomenului „Piaţa Universităţii”, nu este posibilă o repetare a lui, pentru că niciun guvern nu ar avea curaj să facă ceea ce a făcut guvernarea Roman - Iliescu în 1990, a declarat el pentru News.ro. Consideră că a rezultat „o catastrofă naţională, pentru că din clipa aia România s-a dus în jos timp de zece ani fără nici cea mai mică simpatie din jur”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poetul nu a fost prezent în Piaţă în zilele din iunie, pentru că era spitalizat, însă în primăvara acelui an le-a vorbit manifestanţilor de la balconul Universităţii şi a participat la mai multe manifestaţii.

„Impresia este exact ca acum 30 de ani. Nu mi s-a schimbat nici măcar cu un milimetru părerea de atunci şi până acum”, a subliniat el.

El crede că acele mişcări de stradă nu se pot repeta. Pot exista unele de o amploare asemănătoare, în funcţie de condiţiile istorice, de împreujurări, de lideri. „Dar, în general, aşa cum s-a întâmplat înainte de `89 şi după `89, mişcările de stradă de la noi sunt mai palide, mai puţin pregnante, mai puţin axate pe problematica reală. Însă ceea ce a fost atunci nu cred se poate repeta, pentru că în primul rând niciun guvern în momentul de faţă nu ar avea curaj să facă ceea ce a făcut guvernarea de atunci, Roman - Iliescu. Nu cred că mai are cineva curajul ăsta. Şi, în afară de asta, nu mai există o clasă socială a minerilor revoluţionari. Pe cine să cheme în ajutor? Poate nişte roboţi”.

Florin Iaru a amintit manifestaţiile de amploare din ultimii ani, dar niciuna, cu excepţia celei din august 2018, „nu s-a lăsat cu evenimente violente”.

„În general, participanţii la astfel de manifestaţii, îi cunosc pe mulţi, au oroare de bătaie, de vandalizare, de călcare în picioare”.

Iaru a participat la protestele anticomuniste din Piaţa Universităţii începând cu 25 aprilie şi până în 6 iunie. „Pe 20 mai, după alegeri, cei mai mulţi şi-au recunoscut înfrângerea, au plecat acasă şi au rămas câţiva rezistenţi, aşa cum e peste tot. Şi nu s-ar fi întâmplat nimic dacă nu ar fi venit poliţia, la 5 dimineaţa, împreună cu Televiziunea Română, i-au ridicat de acolo şi i-au băgat în dube şi, în timp ce îi băgau în dube îi băteau cu bastoanele. Şi asta au prezentat la Televiziune la ora 7 dimineaţa. Eram în spital, aveam un televizor portabil. Am văzut lucrul ăsta, am vrut să plec de acolo, dar nu puteam, că eram în pijama, aş fi părut un nebun care ieşise de la spital. Dar lumea din Bucureşti a văzut asta şi furia populară a făcut restul”.

Sunt multe lucruri făcute „de-a-ndoaselea sau cu intenţie”, a mai afirmat el. „În 13 iunie, probabil guvernanţii s-au gândit că este timpul să lichideze orice fel de opoziţie şi să o înlocuiască cu o opoziţie de catifea a partidelor caricatură - al lui Ştefan Cazimir, al lui Victor Surdu -, alea erau de faţadă. De ce or fi vrut lucrul ăsta, când câştigaseră alegerile la un scor fabulos, iar preşedintele Iliescu fusese ales cu 85%?! Nu o să înţeleg în viaţa mea. Ce a fost acolo, ce sfaturi, ce informaţii au dat serviciile secrete, ce au urmărit?! Nu pot să vă spun. A ieşit o catastrofă naţională, pentru că din clipa aia România s-a dus în jos timp de zece ani fără nici cea mai mică simpatie din jur. Am fost priviţi din clipa aia ca o ţară de mâna a 14-a în care totul este posibil”.

Iaru consideră că şcoala este cea care trebuie să îi înveţe pe tineri lucruri reale, în care să creadă.

„Dacă nu învaţă la şcoală, dacă şcoala nu este un element formator real, care să îi înveţe lucruri reale, în care ei să creadă, degeaba le-aş spune ceva. România este, probabil, ţara cu cel mai mare număr de analfabeţi funcţional din Europa. Asta e vina şcolii. Şcoala trebuie să te înveţe şi pe ce lume eşti, şi cum să e comporţi pe stradă, şi cum să rezolvi o problemă de matematică şi cum să vorbeşti româneşte. În toate aceste categorii suntem deficitari. Cum ar putea sau ar trebui să cunoască oamenii mai tineri Fenomenul «Piaţa Universităţii» dacă ei nu pot citi o carte?!”.

După Revoluţia din 1989, mitinguri anticomuniste au început în Piaţa Universităţii în luna ianuarie 1990. Întâlnirile paşnice au adunat zeci de mii de oameni, de la elevi şi studenţi la intelectuali şi muncitori. De cealaltă parte, în aceeaşi perioadă a luat amploare ideea că „ne vindem ţara”. Lumea era deja împărţită în două tabere - proFSN şi antiFSN. Primii îi acuzau pe cei din urmă că destabilizează ordinea ţării, care, în sfârşit, scăpase de comunism, iar ceilalţi acuzau puterea de continuarea doctrinei comuniste.

Demonstraţiile paşnice au continuat în februarie şi aprilie, când s-au intensificat şi au participat tot mai mulţi oameni, având în vedere că, în mai, urmau să aibă loc alegeri prezidenţiale. Demonstranţii, numiţi „golani” de Ion Iliescu, erau deseori acuzaţi nefondat. Într-o intervenţie televizată, locotenent-colonelul Călin Mateescu anunţa în aprilie că mitingurile neautorizate au adus Întreprinderii de Transporturi Bucureşti pagube de 18.000 de lei într-o zi, iar protestatarii au fost acuzaţi că au fost violenţi şi că „au profanat trivialităţi”.

Mai multe persoane au făcut greva foamei, în semn de protest, rămânând mai multe zile şi nopţi în piaţă. Primele incidente violente au fost provocate spre finalul lunii aprilie, de poliţie, care, într-o noapte, a intervenit în Piaţa Universităţii şi i-au ridicat pe cei mai mulţi.

Părinţi ai victimelor Revoluţiei, studenţi, dar şi personalităţi din ţară şi străinătate au transmis, de la balconul Universităţii sau prin intermediul presei străine, mesaje celor care continuau să se adune din piaţă.

Scriitorii şi poeţii Ana Blandiana, Florin Iaru şi Mircea Dinescu, actorii Victor Rebengiuc, la acea vreme rector al Academiei de Teatru şi Film, Ion Caramitru şi Dragoş Pâslaru, regizorul Nae Caranfil, muzicienii Alexandru Andrieş şi Cristian Paţurcă, profesorul Emil Constantinescu, părintele Galeriu şi disidenta Doina Cornea s-au numărat printre cei care au apărut în faţa mulţimii pentru a-şi arăta sprijinul şi implicarea.

După ce alegerile au fost câştigate covârşitor de FSN şi Ion Iliescu, demonstraţiile din Piaţă şi-au pierdut din intensitate. În noaptea de 12 spre 13 iunie, când acolo se aflau în jur de 260 de oameni, mulţi în greva foamei, poliţia a intervenit violent. Ziua următoare, preşedintele Iliescu i-a chemat pe mineri pentru a „reocupa” Piaţa Universităţii. Pe 15 iunie, el le-a mulţumit „pentru ce aţi demonstrat în aceste zile”. Oficial, au fost înregistraţi aproximativ 560 de răniţi şi 6 morţi, în urma violenţelor. Potrivit Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, au fost 762 de răniţi, conform listelor din spitale.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.