Arheologul Florela Vasilescu a transmis, joi, printr-o scrisoare deschisă, că părerile referitoare la arheologie ale lui Vlad Alexandrescu sunt neprofesioniste şi nefondate, în replică la acuzele aduse de fostul ministru al Culturii într-o scrisoare deschisă transmisă Corinei Şuteu, actual deţinător al portofoliului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Florela Vasilescu spune că petiţia iniţiată şi depusă la Ministerul Culturii, pe 6 mai, semnată de peste 60 de specialişti, a vizat anularea a două ordine de ministru, ”care au fost emise fără consultare publică şi în urma aplicării unor criterii total netransparente”.

Arheologul se referă la cele care privesc nominalizarea membrilor Comisiei Naţionale “Limes” şi nominalizarea membrilor Comisiei Naţionale de Arheologie.

”Ordinul la care se referă domnul Alexandrescu a fost semnat pe data de 28 aprilie 2016, la o zi după anunţarea demisiei sale în mass-media”, scrie Florela Vasilescu în replica publicată pe contul său de Facebook. Ea adaugă că a luat această iniţiativă ”nu din frica de o nouă comisie, aşa cum se insinuează, ci doar pentru că îmi doresc respectarea principiilor de transparenţă şi legalitate atât de mult clamate”.

În scrisoarea sa, Vlad Alexandrescu spune că iniţierea petiţiei înaintată Ministerului Culturii a fost provocată de faptul că ar fi cerut schimbarea responsabilului ştiinţific de la Histria. ”Trecând peste faptul că nu era în atribuţiile sale să ceară un asemenea lucru şi că, în opinia mea, domnul Alexandrescu a comis un abuz de putere, am aflat doar din textul scrisorii deschise despre toate aceste presiuni şi discuţii, care nu îl pun într-o lumină favorabilă”, mai notează Florela Vasilescu. 

”Nu a existat, nu există şi nu va exista vreun contract referitor la «cercetarea ruinelor de la Histria» între vreuna din societăţile comerciale din care am făcut sau fac parte şi Institutul de Arheologie «Vasile Pârvan» Bucureşti, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa sau vreo altă societate comercială”, mai arată Florela Vasilescu în scrisoarea sa. 

În plus, din anul 2011, societăţile Vanderlay SRL şi Vanderlay Arheo SRL nu au derulat contracte cu statul, mai notează arheologul pe pagina sa de Facebook. Ea explică faptul că angajaţii celor două au fost contractaţi pentru servicii de asistenţă tehnică, logistică, prelucrare date, reprezentare şi consultanţă pentru serviciile de arheologie, de diverşi antreprenori care au avut contracte pentru construirea de autostrăzi şi şosele de centură.

”Am realizat aceste lucrări împreună cu muzee şi institute de cercetare, prestând diverse servicii tehnice pentru desfăşurarea săpăturilor şi realizarea documentaţiilor. Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a României, Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Muzeul Judeţean Satu Mare sunt doar câteva dintre instituţiile cu care am colaborat la realizarea unor cercetări preventive desfăşurate corect şi în termen, a unor documentaţii complete şi legale”.

Toate aceste documentaţii au fost, fără excepţie, aprobate de Comisia Naţională de Arheologie care, în acest interval de timp, şi-a schimbat de trei ori componenţa, mai explică arheologul.

”Este absolut neadevărată afirmaţia domnului Alexandrescu cu privire la «cercetări arheologice făcute de mântuială», ţinând cont că am lucrat împreună cu cele mai competente instituţii în domeniu din România şi reprezintă o jignire nu doar la adresa mea ci şi pentru un număr semnificativ de arheologi cu cariere ştiinţifice recunoscute pe plan naţional şi internaţional”, mai scrie Florela Vasilescu.

Despre referirea pe care Vlad Alexandrescu a făcut-o la şantierul Şibot, arheologul Florela Vasilescu spune că nu are o bază reală, lucrările de acolo efectuându-se ”după toate standardele în domeniu, nedistrugându-se nimic şi nepierzându-se vreo informaţie importantă (dincolo de faptul că orice cercetare arheologică este, în esenţă, distructivă, fapt pe care domnul Alexandrescu pare că nu îl cunoaşte)”.

Ea îi sugerează lui Vlad Alexandrescu să studieze documentaţia disponibilă începând cu 2010. ”Până atunci, părerile referitoare la arheologie ale domnului Alexandrescu sunt neprofesioniste şi nefondate”, mai afirmă ea.

În scrisoarea Florelei Vasilescu se arată cî,în perioada 2005 - 2010, SC Vanderlay SRL a derulat contracte pentru inventariere de situri arheologice şi monumente istorice cu mai multe muzee şi direcţii judeţene de cultură, pentru 13 judeţe.

”Toate aceste proiecte s-au desfăşurat ca urmare a unor proceduri publice şi respectând legea achiziţiilor publice (...) Niciunul dintre aceste contracte nu a fost semnat direct cu Ministerul Culturii şi nu a fost făcut ca parte a Programului EGISPAT, deşi datele colectate puteau fi integrate în acest program sau în programul INSPIRE. Toate rezultatele acestor proiecte se găsesc la Institutul Naţional al Patrimoniului, instituţie unde domnul Alexandrescu putea să se informeze înainte de a face afirmaţii eronate”.

SC Vanderlay Arheo SRL nu a avut niciun contract de prestări servicii cu Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” Bucureşti, nici pentru şantierul arheologic Histria nici pentru alte şantiere, mai explică arheologul. Firma, spune Florela Vasilescu, a intrat în insolvenţă, în 2014, din cauza unor obligaţii neonorate de diverşi beneficiari, ”neexistând nicio legătură cu vreo cercetare penală derulată la Constanţa”.

Florela Vasilescu a înfiinţat, în anul 2013, o societate comercială, SC Vanderlay Arheo SRL, al cărei administrator este.

Vlad Alexandrescu a solicitat, miercuri, într-o scrisoare deschisă adresată actualului ministru al Culturii, Corina Şuteu, schimbarea conducerii ştiinţifice a şantierului arheologic Histria, ocupată de Mircea Angelescu, pe care îl acuză de plagiat şi implicare în mecanismele dubioase ale finanţării cercetărilor de teren.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.