Filosoful Mihai Şora, creator al colecţiei ”Biblioteca pentru toţi” şi fondator al Grupului pentru Dialog Social, împlineşte luni, 7 noiembrie, vârsta de 100 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Dragi prieteni, dacă e luni, apare soarele. De azi într-o săptămână, schimb prefixul. PS: Şi eu vă iubesc pe voi”, scria pe 31 octombrie, Mihai Şora pe pagina sa de Facebook.

Foarte activ în mediul online, Mihai Şora împărtăşeşte experienţele şi întâmplările cotidiene, dar şi versuri şi scurte cugetări.

Cu ocazia primirii Ordinului ”Steaua României”, în rang de Cavaler, din partea preşedintelui Klaus Iohannis, Romfilatelia a lansat un întreg poştal (plic de corespondenţă cu timbru), inspirat de ”lebădoiul” desenat de Mihai Şora, care va face obiectul unei colecţii.

Odată cu Şora, Ordinul a fost acordat şi istoricilor Neagu Djuvara şi Dumitru Protase şi sopranei Virginia Zeani.

”În biblioteca Palatului Cotroceni, unde am putut rămâne câteva clipe în intimitate, am constatat că avem laolaltă aproape două sute de ani (socoteala am făcut-o eu, Neagu a confirmat-o)”, a povestit Mihai Şora despre întâlnirea cu Djuvara.

Mihai Şora primeşte Ordinul ”Steaua României” în rang de Cavaler din partea preşedintelui Klaus Iohannis (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)
Mihai Şora primeşte Ordinul ”Steaua României” în rang de Cavaler din partea preşedintelui Klaus Iohannis (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

Mihai Şora, eseist şi filosof, s-a născut pe 7 noiembrie 1916, la Timişoara, în familia preotului ortodox, Melentie Şora. A urmat cursurile Liceului ”Constantin Diancovici-Loga” din Timişoara, pe care l-a absolvit în 1934, apoi ale Facultăţii de Filosofie la Universitatea din Bucureşti (1934-1938), unde i-a avut profesori pe Nae lonescu, Mircea Vulcănescu şi Mircea Eliade.

Face parte din promoţia moraliştilor de renume, între care se numără Albert Camus, Nicolae Steinhardt, Jan Patočka, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca şi Matei Călinescu.

A locuit în Franţa, unde a fost cercetător la Centre National de la Recherche Scientifîque din Paris, din 1946 până în august 1948, şi unde a debutat cu volumul "Du dialogue interieur"/ "Despre dialogul interior", la editura Gallimard, în 1947.

Revenit în ţară, în 1948, a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe, de unde a fost ”eliberat din funcţie” pentru ”origine socială nesănătoasă”, şi, între altele, la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă. Aici a iniţiat multiple proiecte editoriale, între care a regândit din temelii colecţia ”Biblioteca pentru toţi'” (BPT). A înfiinţat colecţiile ”Scriitori români” şi seria de opere complete ale scriitorilor Tudor Arghezi şi Mihail Sadoveanu.

După Revoluţia din 1989, Mihai Şora a fost unul dintre cei care au pus bazele Grupului pentru Dialog Social.

A fost numit ministru al Învăţământului în 1990 şi, solidar cu Piaţa Universităţii, a condamnat, printr-un comunicat memorabil, barbaria declanşată de Ion Iliescu. A demisionat în semn de protest.

A publicat volume precum ”Sarea pământului” (1978, 2006), ”A fi, a face, a avea” (1985, 2006), ”Eu şi tu şi el şi ea... sau dialogul generalizat” (1990, 2007), ”Despre dialogul interior” (1995), ”Firul ierbii” (1998), ”Filosoficale. Filosofia ca viaţă” şi ”Câteva crochiuri şi evocări” (2000), ”Mai avem un viitor? România la început de mileniu” (în dialog cu Sorin Antohi, 2001), ”Locuri comune” (2004), ”Clipa şi timpul” (2005), ”Despre toate şi ceva în plus. De vorbă cu Leonid Dragomir” (2005, 2006 - ediţie revăzută şi adăugită).

Mihai Şora este autorul a numeroase articole şi studii publicate în reviste socio-culturale. A tradus din Jean-Jacques Rousseau - ”Visările unui hoinar sălbatic”, şi din Jean-Paul Sartre - ”Cu uşile închise”.

A fost distins cu premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumele ”Sarea pământului” din 1978 şi ”Firul ierbii” (1998). În decembrie 2008, a primit Premiul de Excelenţă al revistei Viaţa Românească.

 

"Lebădoiul nostru a devenit un «întreg poştal», ceea ce înseamnă un plic în toată regula, unde poate fi strecurat un bileţel de amor, un colind de sărbători, o cartolină veselă. S-ar putea ca preţul timbrului să nu bată chiar până în îndepărtatele Americi, dar cu siguranţă trece de la Nistru pân’ la Tisa”, a scris Mihai Şora la finalul lunii octombrie, referindu-se la plicul său aniversar pus în circulaţie de Poşta Română, plicul având ca timbru un desen făcut de el.

Duminică, soţia sa a postat trailerul unui film aniversar şi a anunţat că i-a deschis un canal de YouTube. În film, Şora vorbesşte despre bucurie.

”Bucuria este un lucru cu care te naşti. Totul e în viaţă prilej de bucurie. Şi încercările prin care treci şi cărora trebuie să le faci faţă”, spune el în film.

 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.