Filarmonica „George Enescu” va marca joi, online, centenarul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România prezentând înregistrări de muzică românească ce au fost interpretate la Ateneul Român.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În toamna anului 1920, la sediul Conservatorului bucureştean a fost înfiinţată Societatea Compozitorilor Români, iar preşedintele ei a fost desemnat George Enescu.

Pentru a marca centenarul societăţii, devenită Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Filarmonica „George Enescu“ prezintă joi, de la ora 19.00, un concert în care vor fi interpretate compoziţii semnate de Adrian Enescu - Suita Mircea, bătranul înţelept şi Anatol Vieru - Concertul pentru două violoncele şi orchestră sunt extrase din concertele găzduite de Filarmonica „George Enescu" din cadrul Saptămânii Internaţionale a Muzicii Noi (ediţiile 2018, respectiv 2015). Ultima piesă, Poemul simfonic Acteon aparţine lui Alfred Alessandrescu, unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Compozitorilor Români care au semnat, la 2 noiembrie 1920, actul de naştere al Societăţii.

Înfiinţată la iniţiativa lui Constantin Brăiloiu (care a activat ca secretar general timp de aproape un sfert de veac), a lui George Enescu (preşedinte al Societăţii până la părăsirea ţării) şi Mihail Jora, între alţii, Societatea Compozitorilor Români (devenită apoi Uniunea Compozitorilor) a contribuit la încurajarea creaţiei şi studiului muzicii româneşti prin organizarea de concerte, realizarea de achiziţii şi a altor acţiuni specifice de promovare a compozitorilor contemporani, dar şi prin fondarea Arhivei de folclor, a revistei Muzica, a Editurii Muzicale.

Înregistrarile vor putea fi ascultate, gratuit, pe site-ul, conturile de Facebook şi de YouTube ale Filarmonicii „George Enescu”.

Uniunea Compozitorilor din România este o organizaţie succesoare a Societăţii Compozitorilor Români, care a fost condusă începând din 1920 de George Enescu şi care a existat sub această titulatură până în 1948. Între cei care au semnat actul de naştere al organizaţiei se numără Alfred Alessandrescu, Constantin Brăiloiu, Mihail Jora, Constantin Nottara, Theodor Rogalski.

În 1949, Partidul Muncitoresc Român a votat un nou statut şi a fost ales un nou comitet, care l-a desemnat preşedinte pe Matei Socor. În nou-înfiinţata uniune, anumite personalităţi care contribuiseră chiar la fondarea societăţii – aflate fie în ţară, fie în exil – au fost omise, fiind privite ca exponenţi ai spiritului burghez, retrograd. Pe 25 decembrie 1989, un nou statut a fost redactat de 31 de compozitori. Tot atunci s-a decis şi schimbarea titulaturii în Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Primul preşedinte de după 1990 a fost Pascal Bentoiu (1990-1992), urmat de Adrian Iorgulescu (1992-94, 1994-1998, 1998-2002, 2002-2005) şi de Octavian Lazăr Cosma (2005-2006, 2006-2010). Din aprilie 2010, preşedinte a redevenit Adrian Iorgulescu. Uniunea are astăzi sute de membri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.