Festivalul de Film şi Istorii Râşnov a debutat vineri seară cu o dezbatere condusă de preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, care a vorbit despre Marele Război în istoriografie şi în film, iar prima proiecţie din cadrul evenimentului a fost cea a producţiei britanice „Moartea lui Stalin”, semnată de Armando Iannucci, peliculă ce a stârnit controverse în Rusia, unde a fost interzisă.
Pop, aflat pentru a doua oară la festival, a vorbit despre rolul filmelor şi al artei în general în instruirea în domeniul istoriei, dar şi în influenţarea ideilor maselor.
Pornind de la Eminescu şi Coşbuc, prin intermediul cărora au „vorbit” unii ca Mircea cel Bătrân şi Decebal, el a îndemnat publicul „să primească mesajul istoriei prin prisma artei, să lăsăm arta să ne instruiască”.
„Limbajul artei merge la sufletul privitorului, al cititorului, pe când cel al istoricilor, mai arid şi mai ştiinţific, se adresează mai mult confraţilor, dar asta nu înseamnă că istoricul nu are nicio responsabilitate”, a subliniat el.
Afirmaţia „filmele istorice mint”, pe care Pop a afirmat că a auzit-o în nenumărate rânduri, este o greşeală. „Istoricii, de regulă, care au iluzia că descoperă adevăruri, adevărul absolut câteodată, sunt foarte critici când vine vorba despre filmul istoric şi atunci mulţi dintre ei devin foarte critici şi observă detalii care nu se potrivesc cu epoca şi decretează asta, ceea ce este o greşeală”.
Academicianul a precizat că şi „adevărul istoric care presupune o concordanţă a afirmaţiilor noastre cu realitatea din vremurile de demult e foarte relativ astăzi”.
„Felul în care ne reprezentăm noi adevărul, şi istoriceşte vorbind, dar şi în contemporaneitate toţi e diferit. Sunt feluri diferite, varietăţi de adevăr. Asta nu înseamnă că el nu există”.
Ioan Aurel Pop a mai punctat şi faptul că nu foloseşte noţiunea de Centenar, pentru că „şi noţiunile se tocesc prin folosire şi atunci unele cuvinte onorabile devin pentru noi odioase şi capătă sensuri pe care nu le-au avut altă dată”. El a făcut trimitere şi la „Luceafărul poeziei româneşti” - caracterizată făcută lui Mihai Eminescu, care, iniţial, a fost o formulare „genială”, dar care astăzi nu mai este folosită.
Despre Primul Război Mondial îmn film, preşedintele Academiei a făcut referire la pelicule ca „Lawrence of Arabia” şi „Wings”, evocări ale perioadei 1914-1918 în cinematografia universală.
Cât priveşte România, el a adus în discuţie „Pădurea spânzuraţilor” (1965), film de referinţă al lui Liviu Ciulei, şi „Ultima noapte de dragoste” (1980) al lui Sergiu Nicolaescu. Ele au un numitor comun: „sunt făcute după romane care reflectă istoria”.
„Sunt romane celebre ale lui Liviu Rebreanu şi Camil Petrescu, care se studiază tot mai puţin în şcoală pentru că, spun unii pedagogi, se plictisesc adolescenţii să citească romane lungi. Înţelegerea filmelor acestora presupune citirea romanelor”, însă, a mai spus Pop, „tinerii nu mai au gustul prezentului oamenilor care au trăit în trecut”.
„Cu cât ştergem amintirile colective, cu atât mai mult ne îndepărtăm de umanitate”, a concluzionat el.
Propagandă
Filmul românesc a fost folosit aproximativ două deceni ca instrument de propagandă. „Aşa cum Sergiu Nicolaescu a fost capabil să facă şi filme ponderate, a făcut filme de comandă socială. Filmul e un mijloc de propagandă, ca şi istoria, ca şi filozofia. Prin film s-a răspândit o idee care trebuia impusă în masă. Toate regimurile e dictatură au această obsesie - a influenţării ideilor maselor, dar nu după mai multe, ci după o singură idee. La noi era ideea istoriei noastre albe, imaculate, plină de victorii, mai ales în ultimii 10-15 ani de dictatură”.
El a amintit şi de momentele aniversate în timpul regimului Ceauşescu. „Cea mai mare nebunie a fost cu «2050 de ani de la primul stat dac unitar centralizat şi independent al lui Burebista» - trebuia învăţat pe de rost. Trebuiau glorificaţi toţi străbunii noştri ca şi cum ar fi fost români verzi şi s-ar fi gândit la România comunistă. Filmul artistic nu trebuie să respecte adevărul istoric, dar când încalci adevărul cu bună ştiinţă ca să promovezi o idee, aia este o ruşine”.
Pop nu a omis nici faptul că, în anii 1970, câţiva cineaşti români au reuşit să facă şi filme curajoase. Este şi cazul „Reconstituirea”, regizat de Lucian Pintilie.
O proiecţie specială a filmului, unul dintre cele mai importante din cinematografia românească este programată, în cadrul festivalului, duminică. Vor fi prezenţi protagoniştii George Mihăiţă, Vladimir Găitan şi Ileana Popovici.
Cea de-a zecea ediţie a FFIR are loc până pe 29 iulie, iar din programul ei fac parte 46 de filme, 16 concerte, 20 de prelegeri şi dezbateri, expoziţii, iar lista invitaţilor români şi străini numără peste 70 de personalităţi.
Una dintre dezbaterile din program - „Unde este locul României” - va avea loc sâmbătă după-amiază, în prezenţa ambasadorilor Michele Ramis (Franţa), Stella Ronner-Grubacic (Olanda), Hans Klemm (SUA) şi Cord Meier-Klodt (Germania).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
