Cea de-a 69-a ediţie a Festival Internacional de Granada va debuta pe 25 iunie, zi în care va avea loc primul concert de muzică clasică cu public organizat în Spania după ridicarea măsurilor stricte impuse în contextul pandemiei, informează El Pais.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evenimentul este programat să aibă loc la catedrala din oraşul andaluz. Orchestra şi Corul Ciudad de Granada vor interpreta „Recviem”, de Mozart, dirijate de Andrea Marcon. 

Nu este încă stabilit câtor oameni le va fi permis accesul în catedrală, acest lucru va depinde de normele în vigoare la data respectivă. 

După acest concert, festivalul va lua o pauză de câteva zile şi va fi reluat în formatul obişnuit pe 9 iulie. El va avea loc până pe 26 iulie, potrivit unui anunţ făcut de directorul Antonio Moral într-o conferinţă de presă susţinută miercuri după-amiază. 

El a spus că nicio clipă echipa nu s-a gândit să anuleze festivalul şi că, în acest moment, doar trei festivauri de gen sunt încă în programul anului: cel din Granada, Festivalul de operă „Rossini” din Pesaro (Italia) şi cel din Salzburg (Austria).

Programul Festivalului din Granada a fost adaptat situaţiei actuale. „Credem că festivalul este viabil începând cu a Faza 3, în timpul căreia vor putea fi organizate concerte cu public până la 50% din capacitate şi cu maxim 800 de persoane”.

Scena principală a festivalului este Palatul Carlos V din incinta Alhambra, în aer liber, unde vor fi montate scaune, astfel că spaţiul va putea fi modificat uşor.

Organizatorii au decis ca anul acesta medalia de onoare să revină sistemului sanitar spaniol, reprezentat de oficialii din Granada.

Majoritatea artiştilor invitaţi la ediţia 2020 a festivalului, 70%, sunt spanioli.

Festivalul din Granada a avut loc prima dată în 1883, sub numele Los conciertos del Corpus. În 1952, numele i-a fost schimbat în Festival Internacional de Música y Danza de Granada, cunoscut acum ca Festival Internacional de Granada. A fost suspendat în 1920, din cauza crizei, apoi în 1938, din cauza Războiului civil.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.