Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe, aflat la cea de-a cincea ediţie, va începe joi, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, şi se va desfăşura până pe 4 decembrie, timp în care vor fi prezentate 22 de spectacole în 13 limbi, provenind din 14 ţări, între care se numără Germania, Luxemburg, Irlanda, Rusia, Marea Britanie, Slovenia, Macedonia şi Coreea de Sud.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tema din acest an a festivalului este ”Odiseea Străinului”, un subiect foarte actual ”dacă ţinem cont amploarea pe care a luat-o fenomenul migraţiei în ultima jumătate de secol sau de ponderea pe care încep să o aibă întrebările depre propria identitate şi despre intregrarea într-o societate sau în alta”, informează instituţia teatrală. 

În programul festivalului vor fi prezente spectacole semnate de artişti ca Tomaž Pandur, Armin Petras, Lisa Nielebock, Andriy Zholdak, Frank Hoffmann, Declan Donnellan, Michal Dočekal, Gábor Tompa, Helmut Stürmer, Jaram Lee, Andrei Şerban, Yuri Kordonsky, Kim Hyuntak, Viktor Bodó, Szabolcs Hajdu, Gavriil Pinte şi Jarosław Fret.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Prima zi de festival va începe la ora 16.00, în Sala Studio, cu spectacolul ”This Beach” din Irlanda, cu textul şi regia semnate de Feidlim Cannon şi Gary Keegan. Spectacolul se va juca şi de la ora 22.00.

Acţiunea se petrece pe o plajă privată locuită de o familie europeană. Ei sunt proprietarii plajei, care le aparţine de mai multe generaţii. Familia celebrează o nuntă în timpul căreia un străin este adus de valuri la mal, şi, astfel, este pusă în situaţia în care trebuie să decidă cum procedează în privinţa lui. 

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc la ora 19.00, cu spectacolul ”Faust”, de Goethe, ultimul semnat de regizorul Tomaž Pandur,  o coproducţie a Teatrului Naţional Dramatic Sloven din Ljubljana şi a Festivalului de la Ljubjana.

Festivalul este organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj în colaborare cu Fundaţia Corvineum şi cu sprijinul Ministerului Culturii, Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca. 

Senatul UNITER a mai stabilit ca pe parcursul anului 2016 să fie finanţate parţial din Timbrul Teatral, cu suma de 20.000 de lei, mai multe proiecte, printre care se numără şi Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.