Undercloud - Festivalul de Teatru Independent prezintă spectacole de teatru necesar, workshop-uri, spectacole-lectură în premieră mondială, expoziţie de video-portrete, lansări de carte în prezenţa autorilor şi ateliere de actorie şi dezvoltare personală pentru copii şi adolescenţiîntre 24 şi 30 septembrie, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi în Grădina Muzeului „Grigore Antipa”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Ediţia 2021 este poate cea mai „concentrată” de când facem noi acest festival, este o ediţie „XS” dar nu pentru că ne-am dorit. Selecţia a fost mult mai amplă dar am fost nevoiţi să renunţăm... am tăiat până la limita în care să-ţi mai poţi asuma evenimentul ca pe un festival. Competiţia nu e cu politicienii, e cu noi înşine. A ne opri, înseamnă a ne trăda. Undercloud are curaj să rămână pozitiv. Nu se lasă influenţat de context, îşi creează singur contextul. Am ales să continuăm pentru a ne oferi bucuria acestei întâlniri”, a mărturisit Chris Simion-Mercurian, regizor şi scriitor, iniţiatoarea festivalului. 

În programul ediţiei din acest an vor fi prezenţi atât actori cunoscuţi, precum Maia Morgenstern, Florin Piersic jr, Marian Râlea, Rodica Mandache, Marius Bodochi, István Téglás, Alina Berzunţeanu, Richard Bovnoczki cât şi actori tineri care abia aşteaptă să se arate spectatorilor.

Atelierele de teatru pentru copii şi adolescenţi sunt conduse de Alma Lascu, o actriţă cu experienţă pedagogică care face performanţă în domeniu. Pentru prima dată, Undercloud găzduieşte un atelier de yoga-teatru dedicat exclusiv profesioniştilor din domeniu şi este susţinut de actriţa Dana Rusu.

După reprezentaţii, ca în fiecare an, publicul va putea rămâne la discuţii cu actorii pe Terasa Undercloud, în curtea MŢR.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.