Violonistul dirijor Nikolaj Szeps-Znaider şi violoncelistul Gautier Capuçon vor fi soliştii zilei alături de Academy of St Martin in the Fields şi Orchestra Filarmonicii din Munchen. Ministrul Tineretului Şi Sportului Eduard Novak va fi invitat de onoare la concertul de la Sala Palatului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Celebrul violinist Nikolaj Szeps-Znaider revine la Festivalul „Enescu” şi va concerta marţi, la Ateneul Român, de la ora 16.30, alături de Academy of St Martin in the Fields, cu un program de lucrări din repertoriul romantic. Uvertura „Visul unei nopţi de vară” de Mendelssohn va deschide concertul, urmată de Simfonia în Do major de Bizet. 

Aceste două lucrări sunt considerate capodopere de tinereţe ale compozitorilor, scrise în perioada studiilor. Mendelssohn a compus Uvertura la vârsta de 19 ani, iar Simfonia în Do major de Bizet a fost compusă în timpul studiilor sale la Paris pe vremea când avea 17 ani. Deşi compozitorul nu a intenţionat să o prezinte pe scenă, Simfonia s-a bucurat de succes când a fost descoperita şi publicată, prima sa audiţie fiind în anul 1935.

În încheiere, publicul va asculta Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară şi orchestră de Bruch, în interpretarea violonistului Nikolaj Szeps-Znaider, unul dintre cei mai buni violonişti ai momentului. De altfel, anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la moartea compozitorului Max Bruch. Audiţia concertului său, unul dintre cele mai îndrăgite şi populare concerte din repertoriul violonistic, aduce un omagiu compozitorului.

Gautier Capuçon, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi violoncelişti ai vremurilor noastre, va interpreta, alături de Orchestra Filarmonică Din München dirijată de maestrul Valery Gergiev, Suita nr. 2 în Do major pentru orchestra op. 20 de George Enescu, o lucrare remarcabilă, compusă în anul 1915, presărată de influenţe neoclasice, teme încântătoare şi dansante. Din program mai fac parte Concertul nr. 1 în Mi bemol major op. 107 pentru violoncel şi orchestră de Şostakovici, iar seara se încheie cu Simfonia nr. 1 în do minor op. 68 de Brahms.

Invitat de onoare al spectacolului susţinut de Orchestra Filarmonicii din Munchen marţi, de la ora 19.30, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, este Eduard Novak, ministrul Tineretului şi Sportului, recent medaliat cu argint la Jocurile Paralimpice de la Tokyo. Alături de acesta, vor fi prezenţi sportivi de elită ai României, care au câştigat de-a lungul anilor cele mai importante competiţii europene şi mondiale.

Ambele concerte vor putea ascultate şi online, gratuit, pe www.festivalenescu.ro.

Invitat de onoare al spectacolului susţinut de Orchestra Filarmonicii din Munchen marţi, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, este Eduard Novak, ministrul Tineretului şi Sportului, recent medaliat cu argint la Jocurile Paralimpice de la Tokyo. Alături de acesta, vor fi prezenţi sportivi de elită ai României, care au câştigat de-a lungul anilor cele mai importante competiţii europene şi mondiale.

Din seria Festivalul în ţară, la Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret Jean Constantin din Constanţa, la ora 18.00, va avea loc un recital susţinut de violoncelistul Ghiorghiţă Tănase şi pianista Andreea Bratu, cu Brahms şi Enescu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.