Expoziţia retrospectivă „Horia Bernea: Pictor al demodernităţii” va fi găzduită la Helsinki, în perioada 10 august-1 octombrie, de cunoscuta galerie de artă finlandeză Kohta. Vernisajul va avea loc în capitala finlandeză în data de 9 august, de la ora 18.00, în prezenţa curatorului şi criticului de artă Mihnea Mircan, invitat de ICR Stockholm.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, în data de 27 septembrie va avea loc un al doilea eveniment, la care va fi invitată Magda Radu, curator şi istoric de artă, care va vorbi publicului finlandez despre semnificaţia artei lui Horia Bernea în spaţiul românesc şi european. Proiectul este rezultatul unei colaborări între Horia Bernea Estate, Galeria de artă Ivan din Bucureşti şi Galeria Kohta, fiind realizat cu sprijinul ICR Stockholm şi al Ambasadei României în Republica Finlanda. Expoziţia va include în jur de 30 de tablouri din serii cheie, printre care „Grafice de producţie”, „Entităţi”, „Prapori” şi „Coloane”, precum şi schiţe şi documentaţie fotografică a expoziţiilor de la Muzeul Ţăranului Român, realizată de fotograful Iosif Király. Operele au fost selectate de Galeria Kohta, în colaborare cu Galeria Ivan şi cu istoricul de artă Anca Oroveanu.

Scopul expoziţiei este de a prezenta publicului finlandez şi internaţional, la mai mult de 20 de ani de la moartea prematură a pictorului român Horia Bernea (1938-2000), opera sa diversă, lipsită de compromisuri şi plină de semnificaţii. Arta lui Bernea, pictor asociat atât cu modernismul, cât şi cu anti sau contra-modernismul rămâne relevantă pentru publicul contemporan. Conceptul „demodernizare” defineşte, aşadar, nevoia de a găsi noi căi de progres care să nu se bazeze pe ideea de creştere şi dezvoltare continuă, ci care să fie un proces ce ia în considerare atât raţionalul, cât şi spiritualul.

Horia Bernea (1938-2000) este considerat în România un artist cheie al perioadei postbelice. A debutat public în ipostaza de pictor în anul 1965, la Cenaclul Tineretului al Uniunii Artiştilor Plastici. A fost membru al grupului de la Poiana Mărului, membru al grupului “Prolog”, a lucrat în taberele de creaţie de la Văratec şi Tescani, apoi la Paris şi în sudul Franţei, în Provence. Opera lui Bernea conceptualizează direcţiile spirituale ale picturii româneşti şi reuşeşte să îmbine modernitatea şi tradiţia, abstractul şi figurativul. Lucrările sale au fost prezentate, printre altele, în expoziţii la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (Bucureşti), Muzeul Naţional de Artă (Bucureşti), la Centre Pompidou (Paris), Richard Demarco Gallery (Edinburgh), la Bienala de Artă de la Viena, Bienala Art Encounters 2015 (Timişoara) şi la Pavilionul României la Bienala de la Veneţia. În perioada 1998-1999 a realizat la Roma împreună cu teologul, antropologul şi diplomatul Teodor Baconsky, o mărturie ilustrată despre “Roma bizantină”: Roma caput mundi. Un ghid subiectiv al Cetăţii Eterne (sprijinit pe dialoguri, note, fotografii, acuarele şi desene). “În faţa unei lumi ameninţate de descompunere, forţate să renege reperele fundamentale ale existenţei sale, artistul, omul de cultură în genere, trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea. El trebuie «să salveze»”, spunea Horia Bernea. A deţinut între anii 1990-2000 funcţia de director general al Muzeului Ţăranului Român.

Mihnea Mircan este curator şi critic de artă. A obţinut un doctorat de la Universitatea Monash din Melbourne, Australia. În 2020-2023 a fost consilier la Rijksakademie van Beeldende Kunsten din Amsterdam. A predat, de asemenea, la Institutul de Artă olandez din Arnhem, la Institutul Superior de Arte Vizuale din Ghent şi în alte părţi din Ţările de Jos. Printre lucrările sale recente se numără expoziţia A Biography of Daphne la Australian Centre for Contemporary Art din Melbourne în 2021 şi proiectul de cercetare pe termen lung Allegory of the Cave Painting, care a debutat cu o expoziţie în 2014 şi cu o carte publicată în 2015.

Magda Radu este istoric de artă, fondatoarea şi curatoarea spaţiului de artă independent Salonul de proiecte, înfiinţat la Bucureşti în 2011, un program axat pe producţia de noi lucrări de artă, publicaţii şi platforme discursive. În cadrul acestui program, Magda Radu a curatoriat numeroase expoziţii dedicate unor artişti precum Banu Cennetoglu, Daniel Knorr, Ciprian Mureşan şi Ioana Nemeş. A fost curator pentru participarea românească la cea de-a 57-a ediţie a Bienalei de la Veneţia în 2017 cu proiectul "Geta Brătescu - Apariţii". A editat volumul „Horia Bernea - Caiete / Notebooks 1969-1976” publicat în 2016 la editura MNAC.

Galeria Kohta este o galerie de artă privată din Helsinki, care prezintă pentru publicul finlandez opere de artă contemporană în toate formele sale. La galeria Kohta se organizează cinci expoziţii anuale. În anul 2019, Galeria Kohta în parteneriat cu ICR Stockholm a organizat prima expoziţie a artistului vizual român Ion Grigorescu în Finlanda cu titlul „Ion Grigorescu: The Open Artist”. Expoziţia de la Kohta a cuprins peste 100 de lucrări în diverse genuri şi tehnici, realizate de artistul român între 1964 şi 2019, provenite din colecţia personală şi din câteva colecţii private din România.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.