Expoziţia „Desene din spatele firelor“ a artistei Cela Neamţu va fi deschisă în perioada 29 iunie - 15 iulie, la Biblioteca Academiei Române. Vernisajul va avea loc miercuri, la ora 12.00, în Sala „Theodor Pallady“ din Calea Victoriei nr. 125.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cuvântul de deschidere va fi susţinut de acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române şi preşedintele Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual. Expoziţia va fi prezentată de dr. Doina Mândru, critic de artă. Curator: Lisandru Neamţu.

Reunind în această expoziţie peste 80 de creaţii, artista Cela Neamţu doreşte să dezvăluie laboratorul ascuns în care ţese tapiseriile care au impus-o ca prezenţă inconfundabilă în lumea artei. Cela Neamţu îmbină inovator „punctul de la Putna“, inspirat din broderiile medievale româneşti cu tehnica ţesăturilor pe verticală haute lisse, devenit modul esenţial al „zidirilor sale de lână“.

În 2009, Dorana Coşoveanu o definea pe artistă astfel: Cela Neamţu este „o cerebrală romantică, care ştie să combine simţul ascuţit al observaţiei cu inteligenţa privirii în urmă, selectând pentru lucrările ei expresia plastică ideală“.

Artista este posesoarea a numeroase premii naţionale şi internaţionale, între care Premiul „Ion Andreescu“ al Academiei Române şi Medalia de aur la Salonul de la Grand Palais din Paris.

Program de vizitare: luni-sâmbătă, între orele 10.00-18.00. Intrarea este gratuită.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.