Metroul bucureştean va găzdui, până în 21 noiembrie, o expoziţie menită să atragă atenţia şi să sensibilizeze asupra tragediei Holocaustului romilor din România. 12 spoturi video care marchează această dramă trăită de populaţia romă în perioada celui de-al Doilea Război Mondial vor rula pe ecranele din staţiile de metrou.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul cultural este realizat de Centrul Naţional de Cultură a Romilor - Romano Kher, în parteneriat cu Metrorex şi Art Safari.

„Holocaustul împotriva romilor din România nu a fost importat din Gemania nazistă a lui Adolf Hitler, nici de aiurea. A fost un fenomen autohton, care s-a născut şi a crescut în mentalul colectiv românesc, marcat de ură şi dispreţ la adresa romilor încă din vechime, din vremea Sclaviei romilor – jumătate de mileniu de Sclavie. Pentru romii din România, Holocaustul a fost punctul culminant al unei istorii de rasism instituţionalizat, stare de fapt care s-a suprapus, din punct de vedere cronologic, cu însăşi existenţa romilor în spaţiul românesc. Holocaustul împotriva romilor a fost uitat de societate, fiind ascuns acesteia de către statul rasist, a fost uitat de stat pentru a nu-şi asuma responsabilitatea exterminării romilor şi a fost ascuns în rănile adânci şi nevindecate din sufletul traumatizat al supravieţuitorilor pentru care identitatea etnică romă a devenit stigmat internalizat şi le-a zdrobit imaginea de sine”, declară Mihai Neacşu, director al Centrului Naţional de Cultură a Romilor - Romano Kher.

„Arta şi cultura contribuie la crearea unei societăţi mai bune empatice şi eliberate de stereotipuri. Ne bucurăm să fim parte dintr-un nou proiect de informare, conştientizare şi sensibilizare derulat împreună cu cei doi parteneri – CNCR şi Metrorex. Vă invităm să ridicaţi privirea spre ecranele din metrou şi să ieşiţi din rutina zilnică a călătoriei pentru a reflecta asupra unuia dintre cele mai tragice evenimente din istoria României”, declară Ioana Ciocan, director general Art Safari.

Proiectul cultural constă în expunerea până pe 21.11.2022 a unor materiale video dedicate tragediei Holocaustului Romilor din ţara noastră, pe televizoarele din staţiile de metrou. Expoziţia video îşi propune să schimbe mentalităţi, să reducă stereotipuri în societatea românească în ansamblul ei şi să contribuie la dezvoltarea dialogului intercultural.

Victimele Holocaustului romilor, comemorate în fiecare an în Europa

Holocaustul romilor este unul dintre cele mai de impact evenimente antirasiale din istoria României. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Germania Nazistă şi aliaţii ei, printre care şi ţara noastră, au provocat un genocid în care au pierit, potrivit Muzeului Holocaustului de la Washington, între 250 şi 500 de mii de romi. Această mişcare rasistă a fost declanşată împotriva evreilor, însă mareşalul Ion Antonescu a dat ordin ca familii întregi de romi să fie transportate în lagăre.

În data de 16 mai 1944, era plănuită lichidarea totală a lagărului de la Auschwitz, unde erau ţinute familii rome şi sinti. Cu toate acestea, prizonierii s-au opus şi au reuşit să învingă gărzile cu bâte, pietre şi instrumente de muncă. Această luptă le-a prelungit viaţa doar cu 2 luni şi jumătate, întrucât din păcate, în noaptea de 2 spre 3 august, au fost gazaţi şi apoi arşi ultimii prizonieri ai Zigeunerlager, adică 2.897 de persoane, în mare parte femei, copii şi bătrâni.
Din 2015, data de 2 august este declarată Ziua Memorială a Holocaustului Romilor de Parlamentul European. În această zi sunt comemoraţi cei 500.000 de romi - cel puţin un sfert din populaţia totală la acea vreme - ucişi în Europa ocupată de nazişti. Mai multe ţări europene, în special România, îşi arată empatia şi desfăşoară diferite evenimente pentru romi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.