Amânată anul trecut din cauza pandemiei, Dubai Expo 2020 promite să dezvăluie minuni în numeroase pavilioane şi speră să atragă turişti din lumea întreagă. Aceasta este prima expoziţie universală organizată în Orientul Mijlociu, dar şi cel mai mare eveniment la scară mondială de la începutul pandemiei de Covid-19: Dubai Expo îşi deschide porţile vineri şi speră ca timp de şase luni să adune 25 de milioane de vizitatori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ceremonia de deschidere a avut loc joi, în prezenţa membrilor familiei regale. 

Cu grandoarea specifică emiratului Dubai, liderul său, şeihul Mohammed ben Rachid Al-Maktoum a promis expoziţia universală „cea mai excepţională din istorie”, potrivit francetvinfo.fr. 

Situată în mijlocul deşertului, la periferia Dubaiului, oraşul cunoscut pentru zgârie-nori şi lux, Expo 2020 promite să dezvăluie minunăţii arhitecturale şi inovaţii tehnice în numeroasele pavilioane, reprezentând mai mult de 190 de ţări. 

Printre atracţiile aşteptate: Harlem Globetrotters şi un robot panda chinez. Amatorii de călătorii futuriste vor putea vizita o cabină Hyperloop, în timp ce pasionaţii de istorie vor avea ocazia să vadă un vechi sarcofag în pavilionul egiptean. 

China se laudă că are unul dintre cele mai mari pavilioane, în formă de bec, în timp ce Maroc l-a construit pe al său în pământ din motive de mediu. Olandezii vor avea o piramidă acoperită cu plante comestibile şi irigate cu apă de ploaie. 

Expo 2020 este una dintre marile ambiţii ale Dubaiului, care stabileşte recorduri pentru a atrage privirile şi turiştii, precum cu cel mai înalt turn din lume, Burj Khalifa, înalt de 828 de metri. 

În contextul în care Emiratele Arabe Unite figurează printre ţările care şi-au vaccinat cel mai rapid populaţia care numără 10 milioane de locuitori, Dubai deschide porţile turiştilor străini care vor trebui să poarte măşti şi să facă dovada vaccinării sau a unui test negativ. 

Mare parte din statele europene participă la eveniment, în ciuda solicitării Parlamentului European a-l boicota, „cu scopul de a arăta că încalcă drepturile omului în Emirate”, potrivit unei rezoluţii votate la mijlocul lui septembrie. În ciuda campaniilor lor prin care farmecă la nivel internaţional, Emiratele sunt criticate în mod regulat de ONG-uri în special pentru încălcarea libertăţii de exprimare sau a condiţiilor pentru muncitorii străini, ca şi a celor care au construit Expo 2020. 

România participă la Expoziţia Universală de la Dubai (1 octombrie 2021 - 31 martie 2022) cu pavilionul „New Nature”, un concept bazat pe echilibrul om - natură, care include manifestări umane, dar şi aspecte economice şi ştiinţifice. Apa României va fi elementul principal, o experienţă redată prin brandul H2Ro şi un water bar. Sunt propuse soluţii pentru viitor, la nivel planetar, prin exploatarea potenţialului autohton, local. Arhitectura pavilionului reflectă simbolurile sculptorului Constantin Brâncuşi şi îşi propune, urmărind tema stabilită, să conecteze specialişti atât pe durata expoziţiei, cât şi după.

Pavilionul „New Nature“ va fi compus din mai multe expoziţii permanente şi temporare, video şi interactive.

Tema expoziţiei universale este „Connecting Minds, Creating the Future". 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.