Expoziţia de etnosculptură ”înainte de Brâncuşi előtt”, solo - show de M.C Donici, se va deschide duminică, 19 februarie, la Institutul Cultural Român de la Budapesta. Evenimentul începe concomitent cu Deschiderea Timişoara 2023 Capitală Culturală Europeană, program pe care ICR Budapesta îl susţine şi promovează în acest fel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Instalarea expoziţiei  de etnosculptură în galeria ICR Budapesta (Izsó u.5, - 1146) se va desfăşura, duminică, între orele 14.00 - 19.00, cu acces public. Vizitatorii vor avea prilejul de a sărbători Ziua Brâncuşi şi de a intra în dialog cu artistul M.C. Donici şi operele sale.

Vernisajul va avea loc luni, 20 martie, de la ora 18.00, cu un recital al flautistului Vlad A. Colar, care a însoţit programul estetic ”înainte de Brâncuşi” în toate evenimentele expoziţionale pe parcursul a opt ani.Acesta va interpreta un program muzical ce va include lucrările Syrinx - Claude Debussy, Chaconne, de Sigfrid Karg - Elert, Flauros, piesă a compozitorului timişorean Gabriel Mălăncioiu, inspirată de etnosculpturile lui M.C Donici şi dedicată lui Vlad A. Colar, Introduction et Allegro, de Dinu Lipatti, şi Libellule, de Doina Rotaru.

Evenimente

7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Finisajul expoziţiei budapestane este programat în 23 martie 2023, de la ora 18:00, cu un spectacol de teatru: "Marmeladov", monodramă interpretată în limba maghiară de actorul Kocsárdi Levente.

Expoziţia va cuprinde 48 de lucrări de mari dimensiuni în care forma şi suportul sunt în simbioză, precum ansamblurile brâncuşiene.

"Estul Europei este capabil de sinteze originale între Occident şi Orient, într-o atmosferă sincronică. Brâncuşi a reuşit ”imposibila sinteză”, dar la Paris, în atmosfera deschisă a avangardei începutului de secol XX.  Lumea formelor lui vine dintr-o civilizaţie arhaică neolitică, ce a cizelat forme ancestrale, perfecţionate aproape biologic.  Conştient sau nu, formele lui Brâncuşi se recunosc într-o cultură de unicate care supravieţuieşte greu într-o lume tot mai artificială. Forme care şi-au pierdut utilitatea sunt puse în situaţia de a aminti o civilizaţie care dispare. Sute de meşteri anonimi le-au făurit. Mii de mâini le-au cizelat în zeci de ani de folosinţă. Toate artefactele au fost contemporane cu Brâncuşi. Conceptul original de etnosculptură a fost lansat prin expoziţia 'înainte de Brâncuşi' în 2013, la Galeria Triade. Înainte de Brâncuşi a existat o lume a formelor care s-a prefigurat timp de milenii. Din ea, un artist genial precum Brâncuşi a revoluţionat sculptura! Etnosculptura este un concept original lansat acum 10 ani printr-o serie de expoziţii la Galeria Triade, Galeria Pygmalion, Galeria PMTimişoara, Institutul Francez, Muzeul de Artă Târgu Jiu. Artefacte originale sunt puse în situaţii care amintesc de o mare cultură de un mare artist, de meşteri anonimi, de şlefuiri îndelungate. Unelte de lemn, prin natura lor abstracte, au fost recuperate, reparate, tratate si asamblate în manieră ready made, pentru a contura lumea formelor brâncuşiene. Artefactele sunt contemporane cu marele artist, transmiţînd emoţia timpului, emoţia meşterului emoţia atingerii generaţiilor! Forme care şi-au pierdut utilitatea au rămas cu  frumuseţea intrinsecă a unei culturi de unicate. De la perfecţiunea suveicii la forme care sunt atât de abstracte, încât nu mai ştim la ce au fost folosite! O mare cultură care se pierde, care se stecoară prin timp şi prin superficial! Într-un sat din Banat într-o casă veche, un Muzeu de Etnosculptură le găzduieşte!", spune dr. arh. M.C Donici.

"înainte de Brâncuşi előtt" este un eveniment organizat de ICR Budapesta, împreună cu Asociaţia Culturală Arte-Factum, dedicat Zilei Culturii Naţionale Constantin Brâncuşi şi deschiderii oficiale Timişoara2023CCE.

Mihai Donici - arhitect, designer, scenograf şi etnosculptor, este autorul a peste 100 de proiecte de arhitectură, printre care se numără şi Biserica Martirilor din Popeşti-Leordeni, ridicată deasupra canalului în care a fost aruncată cenuşa martirilor Revoluţiei din 1989. A lansat conceptul de etnosculptură în anul 2012, prin expoziţia "înainte de Brâncuşi" de la Galeria Triade şi Muzeul de Artă Târgu Jiu. A fost creatorul multor scenografii la spectacole de teatru instituţional şi independent, a realizat designul a zeci de piese de mobilier şi al automobilului Dacia 500 Maxi, produs la Timişoara. Este co-autorul primului film SF de animaţie românesc. A fondat muzeul - atelier de etnosculptură Livezile, unicul de acest fel în România.

Vlad Alexandru Colar este flautist principal la Orchestra Filarmonicii Banatul din Timişoara. A început să studieze pianul la opt ani şi apoi flaut de la zece ani cu Constantin Tălmaciu - flautist solo al Filarmonicii de Stat Arad. A absolvit Facultatea de Muzică - Universitatea de Vest din Timişoara şi Conservatorul de Stat „Giuseppe Verdi” din Torino, sub coordonarea profesorului Enrico Cannata.

Kocsàrdi Levente este actor şi regizor la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara, România. S-a născut la Făgăraş şi a urmat studiile de licentă în actorie şi master în regie la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Televiziune şi Arte Teatrale.A interpretat mai mult de 100 de roluri,  în limbile maghiară şi română, şi a colaborat cu teatre importante, printre care: Teatrul Naţional din Szeged, Teatrul Naţional din Timişoara, Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad şi a jucat în tări precum Suedia, Germania, Austria, Ungaria şi România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.