Jukebox feat Bella Santiago, Rafael & Friends şi Mihai Trăistariu au fost desemnaţi câştigători ai celei de-a doua semifinale a selecţiei naţionale pentru Eurovision Song Contest 2018, care a avut loc duminică seară, la Timişoara. Artiştii s-au calificat în finala cursei pentru reprezentarea României pe scena de la Lisabona.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Spectacolul a avut loc la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara şi a fost prezentat de actriţa Diana Dumitrescu şi de cântăreţul Cezar Ouatu.

Jukebox feat Bella Santiago, Rafael & Friends şi Mihai Trăistariu au fost desemnaţi finalişti ai selecţiei naţionale în urma voturilor exprimate de juriu (format din Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ştefan şi Viorel Gavrilă), obţinând în total 58, 40 şi, respectiv, 39 de puncte.

Ilinca Băcilă a acordat punctele astfel: Romeo Zaharia (un punct), Pragu’ de Sus (două puncte), Rafael & Andy (3 puncte), Alessandro Dănescu (4 puncte), Endless feat Maria Grosu (5 puncte), Miruna Diaconescu (6 puncte), Serena (7 puncte), Jessie Baneş (8 puncte), Mihai (10 puncte) şi Jukebox feat Bella Santiago (12 puncte).

Marian Ionescu a votat astfel: Romeo Zaharia (un punct), Serena (două puncte), Alessandro Dănescu (3 puncte), Mihai (4 puncte), Pragu’ de Sus (5 puncte), Miruna Diaconescu (6 puncte), Othello (7 puncte), Endless feat Maria Grosu (8 puncte), Jukebox feat Bella Santiago (10 puncte) şi Rafael & Andy (12 puncte).

Liliana Ştefan a acordat următoarele puncte: Othello (un punct), Pragu’ de Sus (două puncte), Serena (3 puncte), Miruna Diaconescu (4 puncte), Mihai  (5 puncte), Endless feat Maria Grosu (6 puncte), Alessandro Dănescu (7 puncte), Jessie Baneş (8 puncte), Rafael & Aandy (10 puncte) şi Jukebox feat Bella Santiago (12 puncte).

Nicu Patoi a votat astfel: Miruna Diaconescu (un punct), Endless feat Maria Grosu (două puncte), Serena (3 puncte), Pragu’ de Sus (4 puncte), Othello (5 puncte), Romeo Zaharia (6 puncte), Jessie Baneş (7 puncte), Rafael & Andy (8 puncte), Mihai (10 puncte) şi Jukebox feat Bella Santiago (12 puncte).

Viorel Gavrilă, preşedintele juriului, a acordat următoarele puncte: Alessandro Dănescu (un punct), Serena (două puncte), Jessie Baneş (3 puncte), Othello (4 puncte), Miruna Diaconescu (5 puncte), Pragu’ de Sus (6 puncte), Rafael & Andy (7 puncte), Romeo Zaharia (8 puncte), Mihai (10 puncte) şi Jukebox feat Bella Santiago (12 puncte).

În cea de-a doua semifinală au concurat: Jukebox feat Bella Santiago („Auzi Cum Bate”), Alessandro Dănescu („Breaking Up”), Meriem („End The Battle”), MIHAI („Heaven”), Jessie Baneş („Lightning Strikes”), Romeo Zaharia („Maybe This Time”), Othello („Noi Suntem Pădure”), Miruna Diaconescu („Run For You”), Serena („Safari”), Pragu’ de Sus („Te Voi Chema”), Endless feat Maria Grosu („Thinking About You”) şi RAFAEL & ANDY („We Are One”).

Semifinala a fost deschisă de arădeanul de origine portugheză Ricardo Caria, care a interpretat un cover al melodiei „Amar Pelos Dois”, cu care Salvador Sobral a câştigat ediţia de anul trecut a concursului muzical. Artistul a încheiat show-ul cu o piesă dedicată oraşului Lisabona.

Trupa Cargo a susţinut un recital în care şi-a prezentat şi cel mai nou single, „Românie, te strig!”. Între alte melodii pe care le-a interpretat trupa s-au numărat şi „Doi paşi” şi „Nă mă lăsa să-mi fie dor”.

Pe scenă au urcat şi cântăreaţa sârbă de origine croată Neda Ukraden şi românca Lavinia Răducanu, alături de soţul ei, Gabi Muzicas. 

Pe parcursul celor cinci semifinale, juriul decide cele 15 piese care vor intra în finala Eurovision România. În finala selecţiei naţionale, care va avea loc pe 25 februarie, la Sala Polivalentă din Bucureşti, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pentru scena din Lisabona, dintre piesele rămase în concurs.

După prima semifinală, care a avut loc la Focşani, s-au calificat Alexia & Matei, grupul Echoes şi cântăreţul Eduard Santha.

Eurovision Song Contest 2018 va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.