Emisiunea „Exatlon”, difuzată de Kanal D, a fost lider de audienţă pe toate categoriile de public, luni seară, în intervalul orar 20.13 – 23.06, în care a fost urmărită de aproape două milioane de telespectatori la nivel naţional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Exatlon” a condus topul audienţelor la nivel naţional, cu 1.996.000 de telespectatori, 11,2 puncte de rating şi 22,3% cotă de piaţă. Pe cel de-al doilea loc în top, în acelaşi interval orar, s-a situat Pro TV, cu 7,7 puncte de rating şi 15,3% cotă de piaţă, potrivit datelor furnizate de Kantar Media România, informează Kanal D.

Pe segmentul de public comercial, format din telespectatori din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, „Exatlon” a înregistrat 9,1 puncte de rating şi 22,4% cotă de piaţă, spre deosebire de Pro TV, care s-a situat pe cel de-al doilea loc în clasament, cu 8,1 puncte de rating şi 19,9% cotă de piaţă.

La nivel urban, emisiunea a înregistrat 9,5 puncte de rating şi 19,5% cotă de piaţă, în timp ce Pro TV s-a situat pe cel de-al doilea loc în top, cu 7,5 puncte de rating şi 15,3% cotă de piaţă.

În minutul de maximă audienţă, 21.24, reality show-ul era urmărit de 2.463.000 de telespectatori la nivel naţional.

Emisiunea „Exatlon” este difuzată cinci zile consecutiv, de sâmbătă până miercuri, de la ora 19.45, de Kanal D. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.