Negocierile dintre Ministerul Culturii şi casa de licitaţii Historic privind cumpărarea directă a unor scrisori, cărţi poştale şi manuscrise-ciorne ale unor articole scrise de Mircea Eliade au eşuat din cauze procedurale, astfel că instituţia de stat a cerut ajutorul Arhivelor Naţionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un anunţ publicat joi seară pe pagina de Facebook, Ministerul Culturii a transmis că a solicitat o întâlnire cu reprezentanţii casei de licitatii Historic „în încercarea de a demara negocierile privind achiziţionarea directă a bunurilor dar, din nefericire, aceste negocieri au eşuat din cauze procedurale”.

În urma eşecului, Ministerul Culturii a solicitat Arhivelor Naţionale ale României să se alăture „demersului de salvare a patrimoniului şi să exercite dreptul de preempţiune al Arhivelor Naţionale în baza prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 16 din 2 aprilie 1996 a Arhivelor Naţionale republicată, care instituie dreptul de preempţiune al Arhivelor Naţionale la achiziţionarea documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic al României”.

A fost adăugat: „Suntem absolut convinşi că, în interesul protejării acestui patrimoniu arhivistic şi deopotrivă cultural deosebit de valoros pentru ţara noastră, Arhivele Naţionale vor proceda la instituirea dreptului de preempţiune şi o parte importantă din istoria noastră va fi păstrată în patrimoniul naţional”.

Ministerul a reamintit operatorilor economici, caselor de licitatie sau anticariatelor, obligaţia lor legală, conform Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, art. 36, alin.1: „Bunurile culturale mobile, proprietate a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, clasate în tezaur, pot face obiectul unei vânzări publice numai în condiţiile exercitării dreptului de preempţiune de către statul român, prin Ministerul Culturii, şi cu respectarea dispoziţiilor art. 35 alin. (7)”.

Istoricul Alin Ciupală, expertul casei de licitaţii Historic a explicat joi pentru News.ro că au avut loc consultări între cele două părţi, pentru găsirea unei soluţii în acest caz. El a precizat că nu este vorba despre manuscrise literare ale scriitorului, dar că şi în cazul acestei licitaţii s-a acţionat în conformitate cu legea, Arhivele Naţionale fiind înştiinţate în prealabil.

Licitarea celor aproximativ 15 loturi - scrisori, cărţi poştale şi manuscrise-ciorne de articole ale lui Mircea Eliade - din arhiva Mircea Handoca urma să aibă loc pe 16 decembrie.

Ciupală a mai explicat că nu este vorba despre manuscrise literare ale lui Mircea Eliade, ci despre diverse scrisori, cărţi poştale şi ciorne ale unor articole care, importante la rândul lor, au fost publicate în trecut.

„Nu sunt manuscrise literare, dar asta nu înseamnă cu nu sunt importante. Trebuie să se înţeleagă foarte bine că aceste documente reprezintă scrisori pe care el le-a trimis familiei în perioada în care se afla la studii în India. Scrisorile sunt publicate, sunt cunoscute de specialişti, nu sunt texte inedite. Repet, asta nu le scade cu nimic importanţa. Şi sunt două manuscrise care reprezintă un fel de ciorne ale unor articole pe care Eliade le-a publicat în România înainte să plece din ţară. Deci, cred că nuanţele acestea sunt importante tocmai pentru ca oamenii să ştie despre ce este vorba”.

 În cazul în care nu se va ajunge la o concluzie cu reprezentanţii ministerului, Ciupală a spus că nu a fost stabilită o direcţie de acţiune. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.