Editura Nemira organizează "Bursa de cititor Nemira", un proiect-concurs prin care va oferi cărţi pe viaţă adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prin selecţie, editura Nemira va oferi anual cinci burse de cititor elevilor cu vârsta între 12 şi 18 ani, astfel: două burse la categoria de vârstă 12-14 ani şi trei burse la categoria de vârstă 15-18 ani.

 

Statutul de bursier aduce fiecărui beneficiar cărţi publicate de Nemira pentru tot restul vieţii (titluri publicate în colecţiile Nautilus, Young Adult, Babel, Yorick, Istoria, Suspans, Cuaternar, Vorpal).

În cadrul acestui proiect, vor fi organizate la cererea elevilor şi a profesorilor evenimente în instituţiile de învăţământ gimnazial şi liceal. Prin implicarea mai multor lideri de opinie (scriitori, persoane publice, bloggeri) în proiect vom deschide un dialog informal între aceştia şi elevi, care vor învăţa direct de la ei ce înseamnă respectul pentru carte şi importanţa cititului de plăcere.

Prima ediţie a proiectului "Bursa de cititor Nemira" se desfăşoară până pe 12 decembrie, iar participanţii trebuie să trimită
un eseu cu tema: "Cum pot schimba cărţile lumea?". Regulamentul şi calendarul de desfăşurare sunt disponibile pe nemira.ro/bursa-cititor-nemira.

"Prin Bursele de cititor Nemira ne dorim să sprijinim acei tineri care sunt pasionaţi de literatură şi în acelaşi timp să încurajăm cât mai mulţi adolescenţi să citească de plăcere. Pentru că noi credem că lectura şi educaţia sunt întotdeauna primii paşi către o lume mai bună", spune Ana Nicolau, director general Nemira. 

Câştigătorii vor primi pachete de cărţi cu aproximativ 150 de titluri, de două ori pe an. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.