Încheierea colaborării jurnalistului Dragoş Pătraru cu Televiziunea Română şi realizarea emisiunii sale, ”Starea Naţiei”, la postul de televiziune Digi24, se numără printre cele mai importante mutări din mass-media realizate în România în anul 2016.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dragoş Pătraru a încheiat colaborarea cu TVR, la sfârşitul lunii mai, mutându-şi emisiunea ”Starea Naţiei”, pe care o realiza la televiziunea publică din anul 2014, la Digi24, aceasta fiind difuzată şi la Digi FM. Realizatorul a declarat, pe 25 mai, pentru agenţia de presă News.ro, că va pleca de la TVR cu toată echipa de producţie, la o altă televiziune.

În preajma încheierii colaborării cu TVR, Dragoş Pătraru a denunţat cheltuielile paradoxale pe care le face televiziunea publică, ”ultima fabrică rămasă intactă de pe vremea comunismului”, aflată, oficial, într-o stare financiară precară, dar care îşi permite 1.700 de euro pentru a aprinde lumina într-un studio şi plăteşte 40 de şoferi la redacţia Ştiri, în condiţiile în care aceeaşi redacţie are doar 15 reporteri.

O altă problemă pe care a reclamat-o Dragoş Pătraru este cea a audienţelor scăzute pe care le fac programele televiziunii publice, o excepţie fiind emisiunea pe care o realizează el însuşi.

În luna martie, postul de televiziune B1 TV a anunţat că începe să difuzeze emisiunea ”Om la om”, moderată de jurnalistul Sorin Avram, care îi are invitaţi permanent pe scriitorul Stelian Tănase şi pe jurnalistul Cornel Nistorescu. Moderatorul Sorin Avram a realizat la TVR, în perioada când Stelian Tănase era preşedintele televiziunii, talk-show-ul ”Vorbeşte liber”.

În luna iunie, jurnalistul Moise Guran a explicat că a decis să încheie emisiunea ”Biziday”, difuzată de postul Digi 24, şi să lanseze o aplicaţie de ştiri cu acelaşi nume, întrucât publicul căruia vrea să i se adreseze, cel care poate aduce schimbarea în România, se află mai mult în mediul online decât la televizor.

Emisiunea ”Biziday” a fost înlocuită de ”Jurnal economic”, produs şi cu o parte din echipa lui Moise Guran, potrivit declaraţiei acordate Agenţiei de presă News.ro de Stelian Muscalu, realizatorul acesteia, dar şi al emisiunii ”Business Club” de la Digi 24.

La începutul lunii iulie, Emma Zeicescu a anunţat că a demisionat de la Realitatea TV, după zece ani de când lucrează la postul de televiziune, printr-un mesaj publicat pe blog şi pe contul de Facebook, intitulat ”BREAKING NEWS Bună dimineaţa, sunt Emma Zeicescu şi îmi dau demisia”.

Emma Zeicescu s-a alăturat echipei Realitatea TV, mai întâi ca reporter pe domeniul politic, apoi ca prezentator şi realizator de televiziune. În ultima perioadă, ea prezenta ştirile cuprinse în tronsonul orar 11.00 - 14.00. În luna octombrie 2011, Emma Zeicescu a demisionat tot de la Realitatea TV, pentru scurtă vreme lucrând la postul Digi 24. În aprilie 2012, a revenit la Realitatea TV.

Edward Pastia, directorul executiv al postului de televiziune Realitatea TV, a declarat, atunci, pentru agenţia de presă News.ro, că demisia Emmei Zeicescu a fost, de fapt, o decizie luată în conformitate cu politica de dezvoltare a postului, care va presupune schimbări în ceea ce priveşte redacţia şi politica editorială. El a anunţat, ulterior, că Emma Zeicescu va fi înlocuită la Realitatea TV, pe tronsonul orar 11.00 - 14.00, de Eli Roman, care a lispit din peisajul TV pentru a deveni mamă.

La sfârşitul lunii august, Mălin Bot, redactor-şef la ediţia online a Evenimentului Zilei, a declarat pentru News.ro că a demisionat, precizând că decizia sa a fost una bine cântărită, gândindu-se bine la ce a realizat în 22 de ani de presă. La începutul lunii septembrie, el a devenit redactor-şef al site-ului România liberă. Jurnalistul a declarat, pentru Agenţia de presă News.ro, că a acceptat noua funcţie datorită lui Sabin Orcan, directorul editorial al publicaţiei, alături de care a lucrat timp de mai mulţi ani, dar şi datorită modului în care s-a comportat, din punct de vedere editorial, România liberă atunci când proprietarul a avut probleme cu justiţia.

Decizia lui Mălin Bot de a pleca de la conducerea site-ului Evz.ro a venit ca urmare a faptului că, înainte cu o săptămână, conducerea EVZ a decis ca el să nu mai fie moderator al emisiunii ”EVZ TV” de la postul de televiziune B1 TV, ci doar invitat al programului. În locul lui, funcţia de redactor-şef al ediţiei online a publicaţiei Evenimentul Zilei a fost ocupată de adjunctul lui, Valentin Pîrcălabu.

Mălin Bot este jurnalist de peste 20 de ani. El a fost corespondent local pentru publicaţiile Cotidianul, Evenimentul zilei şi Adevărul. A condus redacţia ziarului gratuit Adevărul de Seară din Timişoara, publicaţie care şi-a încheiat apariţia în 2011. Mălin Bot a fost redactor-şef al Adevarul.ro din 2011 până în octombrie 2012, după care a preluat Evz.ro.

Mihai Găinuşă s-a alăturat echipei Televiziunii Române din 17 octombrie, pentru care prezintă emisiunea ”Ştirile de mâine”, la postul TVR 1, de luni până vineri, de la ora 22.30. În această emisiune, realizatorul face o trecere în revistă a ştirilor zilei, pe care le comentează.

Mihai Găinuşă lucrează în media din anul 1995. A debutat la Radio Delta RFI, ca reporter de ştiri, în perioada studenţiei. În acelaşi timp, realiza şi emisiunea radiofonică de umor ”Săptămâna nebunilor”. În 1997 a fost cooptat la ”Chestiunea Zilei”, la ProTV. Din 2000 până în 2003 a dat deşteptarea ascultătorilor Radio 21, iar apoi, timp de 10 ani, la prezentat matinalul KissFm. În paralel, timp de 14 ani, a prezentat ”Cronica Cârcotaşilor”, la Prima TV, mai întâi alături de Şerban Huidu, apoi de Codruţ Kegheş. A scris şi publicat şase cărţi, iar în prezent, realizează matinalul ”7 Dimineaţa” la Radio Seven.

Tot în luna octombrie, Televiziunea Română a anunţat că Ionuţ Cristache se alătură echipei, după o colaborare de mai mulţi ani cu posturile Antena 1 şi Antena 3, şi că va realiza şi modera principalul talk-show al canalului TVR 1, transmis de luni până joi, începând cu ora 21.00.

”Aveam nevoie de un tânăr cu experienţă care să construiască, împreună cu o echipă, un nou produs de tip talk-show, adaptat nevoilor şi cerinţelor pieţei”, a declarat Irina Radu, Preşedinte-Director General al TVR. ”Televiziunea publică are nevoie de un concept diferit, de o altfel de abordare, de o nouă perspectivă, mai mult curaj, imaginaţie, verb potrivit şi pentru publicul mai tânăr”, a adăugat ea.

Ionuţ Cristache a debutat în urmă cu opt ani ca redactor la secţia teritoriu a redacţiei ”Observator”. Timp de doi ani, el a coordonat staţiile locale şi a redactat materialele de jurnal matinal, la ”Observator”. În calitate de reporter la secţia Politic a posturilor Antena3/Antena1, a fost acreditat la Senat şi Palatul Cotroceni timp de aproape patru ani. În această perioadă, a fost de două ori premiat de APTR pentru anchetă (în 2012 şi 2013). A realizat emisiunea de satiră ”CaN Romania”, difuzată săptămânal de Antena 3. În paralel cu acest proiect, el a realizat, aproximativ şase luni, ”Ediţie Specială”, o emisiune axată pe actualitate, împreună cu jurnalista Maria Coman.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.