Celebrul regizor şi fotograf francez Vincent Munier a cucerit spectatorii LYNX festival, ediţia a IV-a, cu cel mai recent film al său, „Cântecul pădurii"/ „Le Chant des forêts", câştigând Premiul Publicului, fiind preferat de majoritatea celor peste 1200 de votanţi care şi-au exprimat opţiunea în aplicaţia de vot.
"Vă mulţumesc foarte mult pentru primirea călduroasă şi pentru acest premiu, care reprezintă un semn foarte bun pentru film şi o mare bucurie pentru mine, pe care o voi împărtăşi cu familia şi cu echipa mea", a declarat Vincent Munier.

Este pentru a doua oară când cineastul francez câştigă un trofeu LYNX. La prima ediţie a festivalului, filmul său precedent, "Pantera zăpezilor"/ "La panthère des neiges", a primit, de asemenea, Premiul Publicului.
Un film emoţionant şi personal, ce prezintă trei generaţii unite de pasiunea pentru natură: Vincent Munier (regizor), tatăl său Michel (un naturalist pasionat) şi fiul său, Simon, "Cântecul pădurii" surprinde, prin imaginile sale de o frumuseţe rară şi coloana sonoră semnată de artişti precum Warren Ellis, splendoarea şi măreţia naturii, dar şi fragilitatea vieţii. Câştigător al trofeelor César pentru Cel mai bun film documentar şi Cel mai bun sunet, "Cântecul pădurii", filmul prezentat pentru prima dată în România la LYNX festival şi câştigător al Premiului Publicului, va fi distribuit din 6 noiembrie în cinematografe, de Culoar Films.

Marele premiu al concursului internaţional de fotografie Milvus Photocontest, organizat de Fundaţia Milvus Group şi FORONA, a revenit fotografului italian Mauro Tronto, pentru lucrarea "Another World". Premiul i-a fost înmânat chiar de invitatul special Vincent Munier.
"Această fotografie redă una dintre cele mai profunde expresii ale naturii: extraordinara sa capacitate de a rezista, de a se adapta şi de a renaşte chiar şi după o devastare. Ceea ce ni se înfăţişează nu este doar un peisaj de o frumuseţe rară, ci şi o mărturie tăcută a rezilienţei. Liniile sinuoase ale apei străbat peisajul ca un fir al vieţii, trasând o cale care ne ghidează privirea între ceea ce a fost odată şi ceea ce revine încet la viaţă. Cadrul natural în care se desfăşoară această scenă este uluitor tocmai datorită contrastului pe care îl conţine: amintirea fragilităţii şi puterea renaşterii coexistă în acelaşi moment. Această imagine nu vorbeşte pur şi simplu despre un loc; ea spune o poveste universală. Ne aminteşte că, şi după un incendiu, chiar şi după tăcere şi devastare, natura găseşte întotdeauna o cale să respire din nou", a declarat Mauro Tronto.
Câştigătorii locurilor 1 ale celorlalte categorii ale concursului - Natură, Natura României, Animale Sălbatice - au fost Daniel Drelciuc şi Bogdan Pancea (România) şi Terje Kolaas (Norvegia), cu lucrările "Sunrise light", "Fire mud", respectiv "Phalarope necklace".
Premiul categoriei Junior a ajuns la Vladimir Masnitz din România pentru lucrarea intitulată "Alone... but not lost". Srikanth Santhinathan (India) a câştigat Impact Award, cu lucrarea "Above the burning world". Premiul Publicului ajunge tot în India, lucrarea "Safe platform" a fotografului Rajarshi Banerji fiind laureată cu această distincţie. Lista completă a câştigătorilor va fi disponibilă pe pagina Milvus Photocontest şi site-ul photocontest.milvus.ro.
Expoziţia Milvus Photocontest, cu lucrările finaliste şi câştigătoare ale concursului organizat de Grupul Milvus şi FORONA (Organizaţia Fotografilor de Natură din România) cu sprijinul Rewilding România, aflat la ediţia cu numărul 17, poate fi vizitată până în 27 iunie, în Livada Poştei în faţa Rectoratului Universităţii Transilvania.
Expoziţia "Fauna", care invită publicul într-o călătorie în lumea minunată a animalelor sălbatice, este găzduită de AFI Braşov până în 27 iunie (între orele 10:00 - 22:00).

În cadrul galei de închidere a LYNX festival, care a avut loc în 6 iunie la Centrul Cultural Reduta, au fost premiaţi şi câştigătorii ediţiei a cincea a concursului "FAF", organizat de FORONA (Organizaţia Fotografilor de Natură din România), care au realizat cele mai bune 12 imagini ale anului 2025: Ştefan Chirobocea, Attila Babos, Bogdan Munteanu, Vlad Păuleţ, Tünde László, Kinga Mihaly, Remus Munteanu şi Valentina Stănoaie. Bogdan Munteanu a fost desemnat Fotograful anului FORONA, Valentina Stănoaie a fost laureată cu premiul pentru Cel mai bun portofoliu, iar Ştefan Chirobocea a primit premiul Fotografia Anului, cu lucrarea "Magia iernii".
"Delta Sălbatică", regizat de Dan Dinu, cel mai amplu documentar dedicat Deltei Dunării, a fost prezentat în premieră internaţională la LYNX festival. Alături de Dan Dinu, la întâlnirea şi discuţiile cu publicul au fost: co-scenarista Codruţa Florea, directorul de imagine Cosmin Dumitrache, compozitorul Alexei Ţurcan, sunetistul Ioan Filip, producătorul Matei Truţa. Invitată specială a festivalului, actriţa Medeea Marinescu, care narează documentarul "Delta Sălbatică", istorisit din perspectiva apei, a accentuat importanţa educativă a acestuia şi responsabilitatea individuală şi colectivă care ne revine de a proteja natura şi ecosistemul Deltei, un spaţiu unic, aflat în Patrimoniul UNESCO. Spectatorii prezenţi la proiecţia din Braşov sunt primii care au descoperit şi apreciat, pe lângă imaginile impresionante, şi coloana sonoră ce include o compoziţie originală tulburătoare, care poartă amprenta vocală inconfundabilă a uneia din cele mai mari artiste din România, care a acceptat, cu generozitate, propunerea de a însoţi muzical cel mai important mesaj al filmului.
Lungmetrajul "Delta Sălbatică" va fi prezentat în curând în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (19 iunie, de la 21:45, în Piaţa Unirii).
Concomitent cu lansarea în cinematografe, în data de 16 octombrie, filmul va inaugura şi Programul Educaţional LYNX în parteneriat cu Cinema City. Sub umbrela LYNX festival, grupurile de elevi cu profesori vor putea face rezervări în cadrul programului Săptămâna Altfel pentru a vedea "Delta Sălbatică" în toată Reţeaua Cinema City.
Cea de-a patra ediţie LYNX festival, singurul festival de fotografie şi film documentar dedicat exclusiv naturii, de la noi din ţară, s-a desfăşurat la Braşov în perioada 1-7 iunie.
Evenimentul a inclus în programul său 10 documentare apreciate în festivalurile din întreaga lume, majoritatea în premieră naţională, cinci expoziţii de fotografie de natură, 3 masterclass-uri, şase ateliere (pentru copii şi profesori) susţinute de Asociaţia Krontechies, Grupul Milvus, Rewilding Romania şi EcoEdu Natura, precum şi întâlniri cu invitaţi internaţionali: Vincent Munier (unul dintre cei mai apreciaţi fotografi de natură şi regizor al unor importante documentare premiate), Martin Dohrn (cineast nominalizat la trei premii BAFTA, câştigător Emmy şi Golden Panda, cu o carieră de aproape 40 de ani), Toby Nowlan (regizor de film al unor producţii premiate cu multiple premii BAFTA şi Emmy, lider de expediţii, ghid şi conferenţiar), Lianne Steenkamp şi Will Steenkamp (realizatori de filme despre natură cu peste 20 de ani de experienţă, trei nominalizări la Emmy şi numeroase alte premii).
La discuţiile despre filme şi natură au participat: Erika Vaida-Bela (fondatoarea şi preşedinta Propark - Fundaţia pentru Arii Protejate), Andrei Blumer, expert în ecoturism şi preşedintele Asociaţiei de Ecoturism din România (AER), Andrei Mihalca (profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, explorator pasionat al lumii sălbatice) şi Marina Drugă (biolog şi director al Rewilding România).
Peste 3500 de spectatori au participat gratuit la proiecţiile documentarelor de la Centrul Cultural Reduta şi Cinema City AFI Braşov şi la celelalte evenimente din cadrul festivalului, dovedind un real şi crescut interes pentru documentarele despre natură şi dezbaterile organizate în jurul subiectelor importante evidenţiate de acestea.
Echipa LYNX festival mulţumeşte tuturor partenerilor, sponsorilor, voluntarilor, prietenilor şi suporterilor festivalului, organizaţiilor şi comunităţilor pasionate de natură, publicului activ şi interesat, în special copiilor care au venit zi de zi la festival şi au participat la toate discuţiile despre filme, adresând întrebări interesante şi manifestându-şi dragostea şi curiozitatea faţă de natură, ştiinţă şi artele vizuale.




























