Detectivul Phil Sincock, şeful anchetei unui caz care va fi prezentat, luni, de la de la ora 23.00, pe postul Crime+Investigation, în cel de-al doilea episod al serialului “Robbie Coltrane prezintă: probe esenţiale/ Robbie Coltrane's Critical Evidence”, vorbeşte într-un interviu pentru News.ro despre identităţi false şi găsirea probelor care au dus la desluşirea poveştii, comparând realul cu poveştile scrise de Agatha Christie.
Pe 28 iulie 1996, un pescar din Devon a făcut o descoperire înspăimântătoare atunci când şi-a strâns plasele de pescuit: pe lângă captura din acea zi era un cadavru. Nu era nimic care să poată dezvălui identitatea trupului în afară de un ceas Rolex şi un mic tatuaj cu o frunză de arţar pe mâna lui. În cele din urmă, după identificarea bărbatului după numărul de serie al ceasului, poliţia a descoperit de ce acesta nu a fost dat dispărut: criminalul şi-a asumat identitatea victimei sale.
Povestea pare un adevărat thriller Hollywoodian, odată ce lucrurile sunt puse cap la cap în relaţia dintre Robert Platt şi ucigaşul său, un bărbat numit Albert Walker, care are o lungă istorie de fraudă financiară, delapidare şi înşelăciune. Fugind de autorităţile canadiene şi aflându-se şi pe lista Interpolului cu cele mai căutate persoane din ultimii ani, escrocul şi ucigaşul a fost adus în faţa justiţiei de către o echipă de detectivi de la Devon & Cornwall.
O parte foarte mare a cazului lui Albert Walker a fost reprezentată de faptul că dl Walker şi-a asumat identitatea lui Ronald Platt, şi a pretins că era el.
Phil Sincock: Da, sigur. Nu am aflat de fapt cine a fost până la câteva săptămâni după ce fusese prins şi era în arest în aşteptarea procesului, pentru că el folosea identitatea "David Davis”, şi aşa am început.
Cum era Albert Walker? Odată ce aţi început să descoperiţi cine era, genul de mentalitate a unui om cu mai multe identităţi, ce aţi putut înţelege din gândirea lui şi cine era el ca persoană?
Phil Sincock: Era un maestru al escrocheriilor. Presupun că am putea să îl numim un fel de Walter Mitty, într-o măsură, deoarece când ne uitam la istoricul său, când a fost în Canada, el a fost un eşec în facultate, dar umbla cu ochelarii pe nas şi îmbrăcat în aşa fel încât să dea impresia că era un academician. Avea o istorie lungă în a pretinde că era altcineva şi părea foarte talentat în a păcăli oamenii, de fapt, întreaga lui viaţă.
Când a înfiinţat afacerea lui din domeniul financiar, care, de fapt, era gândită de soţia sa, a vrut să pară că el o deţine, luându-şi tot felul de lucruri pentru a părea un afacerist, precum o maşină Jaguar; în realitate, el nici nu ştia ce face, în afară de faptul că fura banii oamenilor.
Dar avea această abilitate. Ştiţi, în Canada, era chiar acceptat, pentru că dădea impresia unui om foarte educat şi familist, când, de fapt, era un escroc, şi nu atât de respectabil când ne uitam la ce a ajuns să facă.
Cert este că, atunci când a venit în această ţară, a făcut o treabă foarte bună păcălindu-i pe Ronald Platt şi pe iubita acestuia, Elaine Boyes, lucru care a continuat până în momentul în care a fost arestat. Când era arest, în aşteptarea procesului, am avut o cerere de cauţiune, iar cei doi care au pus banii pentru cauţiune, oferindu-i casa, au fost, de fapt, doi ofiţeri ai închisorii din Exeter, pe care i-a păcălit să creadă că el este un tip nevinovat, bun.
Arma crimei şi proba principală, dacă doriţi, în acest caz a fost iahtul Lady Jane, barcă care acum era în sediul poliţiei, aşteptând procesul, pentru că, evident, era un lucru foarte relevant. În acest timp în care se afla în arest, el a reuşit să o vândă unui alt deţinut pentru 4.000 de lire sterline.
Talentul lui de a păcăli oameni, într-adevăr, nu cunoştea limite. Desigur, a intrat, neobişnuit pentru un proces de crimă, în boxa martorilor, ca parte a apărării şi a dat dovezi, pentru că era destul de încrezător că va fi capabil să păcălească juriul să creadă că el era nevinovat. Dar, din păcate, el s-a confruntat cu un juriu bun din Devon, care a putut vedea prin el poate un pic mai mult.
Nu este anormal în cazuri de crimă ca un suspect să dea declaraţii ca martor? Credeţi că acest lucru era cea mai mare slăbiciune a lui? Poate că una dintre principalele lui slăbiciuni sau puncte forte a fost aroganţa că a crezut că poate păcăli un juriu, lucru ce avea să îl coste mai mult la sfârşit.
Phil Sincock: Nu l-a ajutat cu nimic, pentru că în cele mai multe cazuri, avocaţii apărării îi descurajează pe clienţii lor să meargă în boxa martorilor şi să dea dovezi pentru că asta dă şansa acuzării să te supună la interogatoriu şi să lovească cu toate dovezile împotriva ta. Nu ştiu exact de cât de multe cazuri de crimă m-am ocupat, dar undeva între 50 şi 100, aş spune. În majoritatea cazurilor, acuzatul nu intră în boxa martorilor pe consiliere juridică. Cred că Walter mi-a lăsat impresia unei persoane complet încrezătoare că poate induce în eroare şi păcăli pe oricine ar întâlni şi a făcut o treabă destul de bună până la arestarea sa. Aceasta a fost una dintre marile lui greşeli, cealaltă fiind faptul că nu a luat ceasul Rolex de pe corp. Dar una dintre greşelile sale majore, cu siguranţă, în proces - în care deşi dovezile au fost puternice, au fost circumstanţiale, deoarece nu a fost în mod evident, nici un martor - a fost faptul că a intrat în boxa martorilor. Deoarece un avocat foarte bun, Neil Butterfield, l-a demascat şi - îmi pare rău -, Neil Butterfield a fost judecătorul. Dar, un foarte bun avocat pledant a adunat toate punctele forte împotriva lui şi l-a dezvăluit în faţa juriului ca ceea ce era el defapt: un escroc şi în cele din urmă, un ucigaş.
Când Ronald a venit înapoi din Canada, fără bani, cum a intrat în posesia acestui Rolex? Era original?
Phil Sincock: Da. Era foarte vechi, era un ceas Rolex cu vechime de 30 de ani. Ronald Platt era un tip de om foarte mândru, dar viaţa nu a fost foarte bună cu el, era o persoană cu fără prea mari ambiţii şi tot ce a încercat, a eşuat.
Dar a avut această posesie preţuită. El nu prea deţinea altceva, dar a cumpărat acest ceas Rolex la mâna a doua şi îl preţuia peste orice altceva. Şi foarte bine a făcut pentru că ceasul a pus în mişcare tot lanţul de evenimente care a dus la prinderea vinovatului.
Deci singurul lucru pe care îl mai avea a fost, de asemenea, lucrul care l-a legat de ucigaş.
Phil Sincock: Da, vreau să spun că, într-adevăr, dacă te uiţi la tot cazul, era o şansă dintr-un million ca acel corp să fie recuperat din mare, la şase mile de mal, într-o zonă în care nu sunt multe bărci de pescuit, pentru că fundul mării este foarte stâncos si rupe plasele. Acest om care a găsit corpul pescuia acolo pentru că avea plase adaptate pentru asta. Dar, gândindu-te la imensitatea mării, a fost un noroc că s-a prins în acea plasă. Şi, desigur, Walker a luat de la acesta tot ceea ce ar fi putut să ajute la identificare; buzunarele erau goale, nu avea nimic la el. Şi pentru că era aşa singuratic, nu a fost nici măcar dat dispărut.
A fost un adevărat mister, pentru că, iniţial, ofiţerii au crezut că a fost un accident obişnuit pentru zona de coastă, că persoana respectivă ar fi fost cu barca pe mare, a alunecat şi a căzut cu capul de o stâncă şi apoi s-a înecat. Cheia acestui caz a fost de a afla al cui era acest corp şi ce făcea în acel loc. Timp de câteva săptămâni, tot ce încercam era fără rezultat; am vorbit până şi cu persoanele care se ocupau de vase de pescuit din Gdansk, Polonia, ne-am uitat pe liste cu pasagerii de pe feriboturi, dar nimic nu ducea la identitatea acestui om.
Singurul lucru distinctiv pe care îl avea era ceasul Rolex. A devenit cunoscut în presa locală ca “Omul Rolex” sau “Misterul omului cu Rolex”, fiindcă am încercat să stimulăm memoria oamenilor despre cine ar putea să fie.
Desigur, în câteva săptămâni de la începerea anchetei am descoperit că cei de la Rolex păstrează date cu adevărat exacte ale fiecărui ceas vândut sau reparat, iar asta a fost modul în care l-am identificat pe Ronald Platt. Acest lucru a demarat întreaga secvenţă de evenimente, care, în cele din urmă, a condus la acuzarea şi condamnarea lui Walker pentru uciderea lui.
L-aţi intervievat vreodată pe Albert Walker? Aţi fost vreodată faţă în faţă cu el în secţia de poliţie sau aţi vorbit cu el direct?
Phil Sincock: Nu. Eu am fost şeful anchetei, aşa că aveam o echipă pentru interviuri. Dar, oricum, nu punem mare accent pe acest aspect, deoarece în acest gen de interviuri răspunsul este mereu “nu comentez”, cum a fost şi în cazul acesta. El nu a făcut niciodată niciun comentariu la întrebările adresate.
Cred că singura amintire cu el pe care o am este când, la începutul detenţiei lui, a trebuit să îl ducem în sala de judecată, deoarece fusese reţinut de 36 de ore, aşa că aveam nevoie să mergem în faţa unui magistrat pentru a prelungi mandatul de detenţie. Instanţa de judecată a fost deschisă, oarecum neobişnuit, într-o duminică, pentru a fi el adus.
Am ajuns mai devreme, înainte de a se deschide sala şi înainte de a sosi magistratul. Walker a fost adus într-o dubă de la închisoare împreună cu doi ofiteri. Am stat în curte împreună timp de cinci sau zece minute, până când s-a deschis instanţa de judecată.
Oricine s-ar aştepta la un pic de animozitate faţă de detectivul responsabil de capturarea sa, dar Walker a fost cu adevărat şarmant. El a spus: "Bună dimineaţa, domnule Sincock. Cum vă simţiţi în dimineaţa asta?” Am avut un fel de conversaţie normală, ca şi cum am fi fost doi oameni care stăteau într-o staţie de autobuz.
Cred că a fost aşa, probabil, pentru că era atât de încrezător nu doar că nu o să aflăm cine era el, dar şi că niciodată nu s-ar dovedi că el ar fi de fapt ucigaşul nefericitului domn Platt.
Cu acest tip de atitudine sfidătoare şi încredere de sine de neatins, el pare extrem de sigur pe el.
Phil Sincock: Da, aşa înteleg şi eu. Am un prieten care este un fel de psiholog la închisoare sau psiholog criminalist, am putea spune. Eu vorbesc cu el destul de des şi am discutat acest caz cu el, fiind probabil unul dintre cazurile cele mai neobişnuite pe care le-am avut vreodată.
Prima lui propoziţie a fost "Pare a fi un psihopat." Deci, cred că sunteţi foarte aproape de adevăr cu ceea ce aţi afirmat.
A fost acesta unul dintre cele mai dificile cazuri de descifrat din cariera dumneavoastră?
Phil Sincock: Ei bine, cred că este, dacă te gândeşti la el în retrospectivă, cel mai neobişnuit caz pe care l-am văzut vreodată. Este aproape ca o poveste reală scrisă de Agatha Christie, aspect care face ca totul să fie extrem de interesant, atât faptul că s-a întâmplat, cât şi, desigur, locul unde s-a întâmplat.
Este unul dintre acele cazuri care vine doar o dată de-a lungul carierei. Am spus întotdeauna despre acest caz că dacă scrii un scenariu fictiv cu tot ce s-a întâmplat în acest caz, nimeni nu ar crede că este posibil. Este un caz extraordinar.
Chiar şi în anchetă, am fost mereu în urma cazului, cumva. Au fost multe răsturnări de situaţie, începând cu ceasul Rolex prin care l-am identificat, vânătăile de pe corpul său care ne-au arătat cum a fost omorât, ancora şi transferul de materiale, cureaua pe care o purta, obiectele pe care le-am descoperit în diferite depozite, identităţile false, barele de aur pe care le-am găsit de fiecare dată când am căutat locurile prin care Walker a fost. Identităţile false şi, desigur, în cele din urmă rezolvarea misterului, totul a făcut ca acesta să fie unul dintre cele mai neobişnuite cazuri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
