Scriitorul Dan Lungu, candidat la preşedinţia Uniunii Scriitorilor din România, a transmis printr-un comunicat de presă, că "USR are în acest moment cel mai opac mod de administrare a fondurilor şi cea mai proastă imagine publică din istoria ei postdecembristă" şi atrage atenţia că "actuala conducere pune în pericol suplimentele de pensie ale membrilor săi şi finanţarea revistelor literare de către Ministerul Culturii".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Intrarea în cursa pentru preşedinţia Uniunii Scriitorilor din România mi-a dat ocazia să constant cât de lipsită de transparenţă este această instituţie. Mai ştiam câte ceva, dar eram departe de amploarea secretomaniei care înconjoară ca un halo mat actuala conducere restrânsă a Uniunii. Site-ul e foarte zgârcit, eufemistic vorbind, când vine vorba de documente din care să înţelegem cum a fost cheltuit bugetul în ultimii doi, cinci sau zece ani. În anii din urmă, e vorba de un buget de peste 1.500.000 de euro", scrie Dan Lungu în comunicatul transmis News.ro.

Dan Lungu spune că a solicitat rapoartele anuale de activitate, bilanţurile contabile, raportul anual al comisiei de cenzori, raportul pe ultimul mandat al comisiei de cenzori şi alte situaţii din care să înţeleagă cum s-au cheltuit banii însă nu a primit niciun răspuns. "Nici măcar un refuz politicos. Asta în condiţiile în care Uniunea Scriitorilor este asociaţie de utilitate publică, adică trebuie să aibă documentele la vedere, iar eu nu sunt doar membru, ci şi candidat. Într-o campanie cu toate cifrele în seif", explică el. 

Candidatul avertizează că "lipsa de transparenţă se manifestă deopotrivă faţă de contribuabilul obişnuit şi faţă de membri". 

"La cel mai recent consiliu, Raportul comisiei de cenzori a fost citit pe sărite, fără ca reprezentanţii în forul de conducere să aibă în faţă un exemplar al raportului sau acces la acesta. Îmi pare rău că am fost nevoit să ajung la această concluzie, dar Uniunea Scriitorilor are în acest moment cel mai opac mod de administrare a fondurilor şi cea mai proastă imagine publică din istoria ei postdecembristă", este părerea scriitorului, care atenţionează că "lipsa de transparenţă în cheltuire banului public atrage după sine pierderea statutului de utilitate publică. Utilitatea publică e sinonimă cu transparenţa, nu există una fără cealaltă. În mod iresponsabil, actuala conducere pune în pericol suplimentele de pensie ale membrilor săi şi finanţarea revistelor literare de către Ministerul Culturii".

Dan Lungu, care este membru al partidului Uniunea Salvaţi România şi senator în Parlamentul României, precizează că "în acest moment se lucrează în Parlament la o propunere de modificare legislativă prin care uniunile de creaţie care nu respectă standardele de transparenţă a activităţii culturale, organizaţionale şi financiare să nu mai primească niciun ban de la stat. În cel mai scurt timp, Uniunea ori va deveni transparentă, ori nu va mai primi niciun ban din fonduri publice. Sper ca prezenta conducere să nu lase cei aproape 2700 de membri fără pensie şi fără posibilitatea de a publica în reviste. Scriitorii merită mai mult!".

Dan Lungu, Nicolae Manolescu, Ştefan Mitroi, Simona Vasilache, Narcis Zărnescu sunt candidaţii pentru preşedinţia Uniunii Scriitorilor. Alegerile vor avea loc în aprilie. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.