Cupa de la Montpellier, primul premiu internaţional acordat literaturii române pentru poezia „Cântecul gintei latine” a lui Vasile Alecsandri, va fi expusă în premieră la Muzeul Naţional de istorie a României de Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la 15 ianuarie.
În anul 1878, la Montpellier, Societatea pentru studiul limbilor romanice a organizat un concurs literar cu tema „Cântecul latinităţii”.
Creată în anul 1869, Societatea pentru studiul limbilor romanice a decis, cu prilejul adunării din anul 1875, organizarea unui concurs cu tema „Cântecul latinului”, unde să fie invitaţi să participe reprezentanţi ai tuturor limbilor şi dialectelor de origine latină, şi în urma căruia cea mai reuşită poezie să fie premiată cu o cupă.
Vasile Alecsandri a aflat despre concurs din presa vremii. După ce a expediat textul poeziei la Marsillia, i-a trimis-o şi lui Negruzzi. Acesta o va publica în numărul din iunie al revistei „Convorbiri literare”.
Concursul a avut loc în perioada 22-28 mai 1878, în prezenţa a numeroşi participanţi şi a unor delegaţii oficiale sosite din lumea latină. Toate poeziile înscrise în concurs au fost traduse în limba franceză şi înaintate juriului în plicuri sigilate, anonime. Juriul internaţional, compus din Frédéric Mistral, Alfred de Quintana, Carol de Tourtoulon, Graziadio Ascoli şi Mihai Obedeanu, a decernat marele premiu poeziei „Cântecul gintei latine” (Chant à la race latine) a lui Vasile Alecsandri. Cu acest prilej, a fost interpretat un cântec românesc - „Cântecul gintei latine” - pe o melodie compusă de Filippo Marchetti.
Din motive de sănătate, Alecsandri nu s-a putut deplasa la Montpellier. Vestea câştigării marelui premiu i-a sosit printr-o telegramă, care-l anunţa că juriul a decis în unanimitate să-i ofere marele premiu. După aflarea veştii, Alecsandri avea să noteze: „Norocul a vrut ca toate poeziile prezentate la concursul de la Montpellier să fie mai slabe decât a mea şi astfel am ieşit învingător. Cu atât mai bine pentru ţară”, dar şi „Nu puţin m-am bucurat de acest triumf, mai cu seamă că el a contribuit la a redeştepta simpatiile confraţilor noştri latini pentru ţara noastră”.
Ca gest de curtoazie a trimis şi o scrisoare lui Frédéric Mistral în care-l anunţa: „Veţi fi, sunt sigur, mai impresionat aflând că România a tresărit de bucurie văzând că surorile ei latine îi trimit, sub forma unui succes literar, manifestarea nepreţuită a simpatiei lor, în împrejurările în care se află”. (evenimentul istoric la care făcea referire era Războiul de Independenţă care tocmai se încheiase).
Câştigarea premiului avea să fie sărbătorită şi în ţară. Numeroase telegrame şi felicitări i-au sosit marelui poet, ziarele epocii i-au dedicat articole omagiale, iar la Bucureşti şi Iaşi au fost organizate festivităţi. În plus, Consiliul Comunal din Iaşi l-a proclamat Cetăţean de Onoare al urbei, a numit o stradă după el (fosta stradă Sf. Ilie) şi a votat alocarea sumei de 5000 de lei pentru un bust.
Poezia, care s-a tradus, încă din timpul festivalului, în franceză, provensală, italiană, germană, a devenit imnul serbărilor, fiind ulterior publicată în revista Societăţii, „Revue des languse romanes”, din mai-iunie 1878, cu traducerea în limba franceză realizată de Frédéric Mistral. Totodată, a fost publicată şi în ţară (în variante puţin modificate): „Presa” (16 mai), „Răsboiul” (17 mai), „Timpul” şi „Steaua României”, (18 mai), „Familia” (21 mai).
Patru ani mai târziu, Alecsandri a reuşit să ajungă la Montpellier unde, în cinstea lui, a fost organizată o serie de manifestaţii. Acest moment este plastic descris într-o scrisoare adresată soţiei sale: „Dragă, sosind eri, duminică, la Montpellier, am fost primit la gară de către Bonaparte Wyse, baronul de Tourtoulon, Laforgue şi alţi amici ai mei necunoscuţi. Pe la 2 ore după ameazi ne-am dus aproape de Montpellier în parcul unui castel unde erau adunaţi mulţi felibri şi multe dame. Acolo am fost aşezat pe un jelţ, în ochii tuturor ca un obiect de curiozitate, alăture de Dna Prezidentă şi am asistat, timp de 2 ore la numeroase cetiri în limba provenţală şi Cântece populare care produse mare entusiasm. Studenţii români din Montpellier mi-au prezentat o mare coroană de trandafiri, pe care i-am împărţit la dame, după ce le-am cetit în gura mare Cântecul gintei latine.” De aici s-a deplasat la Avingon unde a fost primit cu toate onorurile şi apoi la reşedinţa de vară a poetului Frédéric Mistral unde a primit cupa şi o fotografie cu dedicaţie.
În anul 1932, cupa a fost donată statului român de către fiica poetului. Aflată astăzi în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României, aceasta are pe una din feţe Lupoaica şi deviza: Surge luce (Înalţă-te spre lumină!), iar pe cealaltă emblema Societăţii şi inscripţia (în provensală): Ses ascondoutz mas non ses mortz (Suntem ascunşi, dar nu suntem morţi!)
Exponatul va putea fi admirat la Muzeul Naţional de Istorie a României până la finalul lunii ianuarie 2023.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
