Vlad Zografi va fi în dialog cu Cristian Tudor Popescu, marţi, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, despre volumul „De ce? Ce ne stârneşte curiozitatea" de Mario Livio, publicat în colecţia Ştiinţă a Editurii Humanitas, într-o traducere de Carmen Strungaru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accesul în librărie este liber, pe baza unei rezervări prin Eventbook aici: https://eventbook.ro/other/bilete-de-ce-dialog-vlad-zografi-cristian-tudor-popescu

„V-aţi întrebat vreodată de ce ne punem întrebarea «de ce»? Mario Livio a făcut-o, şi ne invită la o fascinantă încercare de a înţelege originea şi mecanismele curiozităţii noastre", spune Adam Riess, Premiul Nobel pentru Fizică, 2011. 

De ce atenţia noastră e atrasă mai mult atunci când auzim pe cineva vorbind la telefon, fără să ştim ce spune interlocutorul lui, decât atunci când auzim în întregime conversaţia a doi oameni? Sunt oare copiii mai curioşi decât adulţii? Ce declanşează curiozitatea morbidă care adună lumea la locul unei crime sau al unui accident rutier? Ce rol a jucat curiozitatea în procesul evoluţiei? Cum alege mintea noastră obiectul curiozităţii ei? Mario Livio caută răspunsul la aceste întrebări cercetând vieţile a două mari spirite iscoditoare, Leonardo da Vinci şi Richard Feynman, analizând rezultate recente din psihologie şi neuroştiinţe şi stând de vorbă cu personalităţi excepţional de curioase, de la un astronaut care a studiat matematica, medicina şi literatura, la un chitarist rock cu doctorat în astrofizică. Curiozitatea fără margini a lui Mario Livio face din „De ce?" o carte pasionantă pentru oricine e curios să afle ce este curiozitatea.

„Abandonând dogmatismul pretinsei cunoaşteri din Evul Mediu şi înlocuindu-l cu curiozitatea, am ajuns la un nou mod de viaţă. Se spune despre curiozitate că e contagioasă. Dacă aşa stau lucrurile, atunci sfatul meu este: S-o transformăm într-o epidemie. «Ignoranţa care orbeşte ne conduce pe căi greşite. O, sărmani muritori, deschideţi ochii!» spunea Leonardo cu cinci secole în urmă", spune Mario Livio. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.