Matt Groening, creatorul serialului ”Familia Simpson”, va realiza un nou serial animat de comedie pentru adulţi, intitulat "Disenchantment", care va fi lansat de Netflix, au anunţat, marţi, reprezentanţi ai platformei de streaming, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acţiunea serialului "Disenchantment" va avea loc într-un regat medieval, Dreamland, şi o va urmări pe prinţesa Bean, a cărei voce va fi dată de actriţa Abbi Jacobson, prietenul ei Elfo (Nat Faxon) şi demonul ei, Luci (Eric Andre).

Serialul, care va fi lansat în 2018, cu 10 episoade, va include şi personaje precum căpcăuni, harpii şi troli.

”Serialul va fi despre viaţă şi moarte, iubire şi relaţii intime, şi despre cum poţi face să continui să râzi într-o lume plină de suferinţă şi idioţi, în ciuda a ceea ce îţi spun bătrânii şi vrăjitorii”, a spus Matt Groening.

”Familia Simpson” este cel mai longeviv serial animat american, încheindu-şi recent cel de-al 28-lea sezon şi atingând cifra de 600 de episoade. Serialul, creat de Matt Groening, prezintă aventurile membrilor unei familii din clasa de mijloc americană - Homer, Lisa, Bart şi Lisa Simpson. ”The Simpsons” ironizează aproape tot ce ţine de cultura populară americană, majoritatea personajelor fiind stereotipuri. Serialul a ajutat la ridicarea standardelor animaţiei pentru adulţi, pregătind calea pentru alte seriale animate, precum ”South Park”.

Adorat de critici şi simpatizat de public, serialul ”The Simpsons” a câştigat de-a lungul anilor un număr impresionant de trofee, inclusiv 31 Primetime Emmy şi 30 premii Annie, a fost desemnat cel mai bun serial TV din secolul al XX-lea de jurnaliştii de la revista Time şi a primit o stea pe Walk of Fame în anul 2000. Serialul va continua cu cel de-al 30-lea sezon.

Matt Groening, născut pe 15 februarie 1954, în Portland, Oregon, mai este cunoscut drept creator al serialului animat de comedie ”Futurama”, care a fost difuzată de Fox în perioada 1999 – 2003, şi a fost reluat de Comedy Central în perioada 2010 – 2013. Acest serial a câştigat, de asemenea, mai multe premii Primetime Emmy. 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.