Emisiunile „Last Week Tonight With John Oliver” şi „Saturday Night Live” se numără între câştigătorii celei de-a doua seri în care au fost decernate trofeele Creative Arts Emmy, potrivit Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Last Week Tonight With John Oliver” a primit trei premii Emmy, inclusiv pentru cel mai bun scenariu, la fel şi „Saturday Night Live”, care a fost între altele desemnat cel mai bun program de varietăţi.

Al doilea sezon al „Live in Front of a Studio Audience” a primit premiul categoriei cel mai bun program live de varietăţi, trofeu pe care l-a câştigat şi anul trecut. Astfel, producătorul executiv Norman Lear a devenit cel mai vârstnic câştigător Emmy, la vârsta de 98 de ani, doborându-şi propriul record, stabilit anul trecut. 

„RuPaul’s Drag Race” a primit alte două premii, pentru coafură şi machiaj, după seara de luni, ajungând la un total de patru, pentru moment. 

Pentru regie muzicală a fost premiat Rickey Minor, pentru „The Kennedy Center Honors” (CBS), „Carpool Karaoke: The Series”, prezentat de James Corden, a fost câştigător la categoria „Short Form Variety Series”, iar „The Masked Singer” s-a impus la categoria costume pentru un program de varietăţi.

Creative Arts Emmys - concentrate pe categorii ca regie, casting, imagine, costume, montaj şi muzică -, care în mod normal reprezintă un eveniment live ce are loc la Microsoft Theatre pe parcursul a două nopţi înainte de gala Primetime Emmy, sunt anunţate acum între 14 şi 17 septembrie şi pe 19 septembrie. Ceremoniile sunt găzduite de actriţa Nicole Byer.

Cel mai important eveniment de săptămâna aceasta va fi gala Primetime Emmy. Miniseria „Mrs. America” şi serialul „Killing Eve”, actorii Jennifer Aniston, Mark Ruffalo şi Michael Douglas se numără între nominalizaţii celei de-a 72-a ediţii, care va fi prezentată duminică noapte de Jimmy Kimmel.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.