Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” va susţine pe litoral spectacolele extraordinare „Ave Maria” organizate pe 15 şi 16 august 2023, de la ora 21.00. Evenimentele se desfăşoară pe faleza Cazinoului din Constanţa (zona Farului Genovez/ grupul statuar Mihai Eminescu).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Intrarea este liberă, pe baza rezervării online pe platforma Bilete.ro, la LINK https://s9.ro/1u97. Un utilizator poate rezerva un număr maxim de 2 bilete cu titlu gratuit.

Unul dintre cele mai iubite spectacole ale Corului Madrigal, „Ave Maria” este realizat pentru al doilea an consecutiv în co-producţie cu Primăria Municipiului Constanţa, pentru a marca Ziua Marinei Române, precum şi sărbătoarea Sfânta Maria - Adormirea Maicii Domnului.

„Ave Maria” se va desfăşura într-o scenografie specială, cu design de lumini, proiecţii video şi efecte speciale şi se va încheia cu un spectacol de artificii unic în România, sincronizat cu muzica Madrigalului.

Actorul Marius Manole va completa programul cu o colecţie emoţionantă de texte sacre şi universale. Copiii din corurile Programului Naţional Cantus Mundi vor urca pe scenă şi vor cânta alături de Corul Madrigal şi dirijorul Anna Ungureanu unele dintre cele mai îndrăgite piese din program.

Regia spectacolului „Ave Maria” este semnată de Emil Pantelimon, design-ul de lumini este coordonat de Alin Popa, video mapping-ul de Dorin Popovici, iar regia de sunet de Gabriel Scîrlet, Alexandru Sprînceană şi Marin Andrei. La pian/orgă interpretează Abel Corban.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.