Spectacolul „Coppelia” este prima premieră a Operei Naţionale Bucureşti de la începutul pandemiei. Baletul în trei acte pus în scenă de Corina Dumitrescu, pregătit aproximativ un an, cu patru tentative de lansare, a avut avanpremiera miercuri seară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am fost foarte fericit să văd că această echipă de creatori nu şi-a pierdut speranţa, a lucrat, aşteptând momentul în care premiera va fi posibilă”, a declarat miercuri seară, la o conferinţă, Daniel Jinga, managerul interimar al ONB.

Corina Dumitrescu a povestit traseul acestei montări. Ea a primit în 2018 oferta de a pune în scenă spectacolul. Au existat patru tentative de a fi lansat, iar „acum începem să vedem lumina de la capătul tunelului”. 

„Nu mă aşteptam să treacă o perioadă atât de lungă până când el va avea apariţia scenică. A fost un an foarte greu pentru toată lumea culturală. Am avut patru tentative de a lansa acest spectacol - fie s-au îmbolnăvit dansatorii, fie a crescut din nou incidenţa, altcineva din Operă s-a îmbolnăvit, am închis teatrul”.

„Coppelia” este primul spectacol major pe care îl montează pe scena ONB. „Crearea spectacolului nu a fost un proces simplu, ci a fost o muncă atât de cercetare, cât  şi creativă”, a explicat regizoarea. Din spectacolul iniţial, a păstrat desfăşurarea acţiunii şi anumite părţi solistice, a intervenit în paşii dansurilor folclorice şi a creat anumite părţi noi pentru solişti. Spectacolul se încadrează zonei tradiţionale.

Prim-balerina spaniolă Ada Gonzalez joacă acum prima dată acest rol principal, Swanilda, la fel şi Robert Enache, prim-balerin, în rolul Franz.

Gonzalez a spus: „Nu am jucat acest rol în alte versiuni, deci este 100% nou pentru mine. «Coppelia» este o poveste foarte amuzantă”.

„Încă nu cred că se întâmplă lucrul acesta, probabil când o să aud primele aplauze din seara asta o să îmi dau seama cât de norocoşi suntem că am reuşit să dăm acest spectacol”, a spus ea înaintea avanpremierei.

Enache a fost de acord, subliniind că este „unul dintre cele mai vesele spectacole, pentru mine, o poveste foarte frumoasă”.

Cu scenografa Bogdana Pascal, Dumitrescu a mai colaborat la Opera Comică pentru Copii, la spectacolul „Alice în Ţara Minunilor”.

„Am reuşit să schimbăm câte ceva, deşi spectacolul este unul clasic, i-am adus mici accente de contemporaneitate. Costumele şi decorurile completează foarte bine ce a pus în scenă Corina”, a dezvăluit Pascal, care semnează scenografia împreună cu Vladimir Turturică.

„Coppelia” este potrivit pentru toate vârstele, a adăugat Jinga, care l-a descris ca „un spectacol-cârlig” pentru copii, dar nu un spectacol pentru copii.

Reprezentaţia de miercuri a fost sold-out, iar sala a fost ocupată în proporţie de 30%.

Premiera spectacolului, adaptare după coregrafia originală de Arthur Saint-Léon, Marius Petipa şi Enrico Cechetti, va avea loc joi, de la ora 18:30. Cea de-a treia reprezentaţie este programată pentru sâmbătă, de la aceeaşi oră. Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete a ONB şi online, de pe site-ul instituţiei.

Spectacolul lui Leo Delibes a fost prima dată prezentat publicului în 1870, pe scena Teatre Imperial de L'Opera din Paris.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.