Copia romanului "Amantul doamnei Chatterley", de D.H. Lawrence, care a fost folosită de un judecător într-un proces din 1960 în care editura Penguin era acuzată de obscenitate în Marea Britanie, a fost adjudecată la Sotheby's pentru suma de 56.000 de lire sterline, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cartea, care era estimată la 15.000 de lire sterline, a fost cumpărată de un ofertant anonim, online. 

Penguin Books a fost urmărită penal în 1960 pentru că a publicat cartea lui Lawrence despre legătura dintre o femeie înstărită cu paznicul de vânătoare al soţului ei, un roman punct de reper în descrierea literară sinceră a sexualităţii. 

Judecătorul Sir Laurence Byrne a dus copia romanului lui D.H. Lawrence la tribunal în fiecare zi, într-un sac de damasc cusut de mână de Dorothy Byrne, soţia sa. A procedat astfel aşa încât fotografii de presă să nu-l poată surprinde pe judecător cu volumul scandalos. 

Procesul a stârnit mare vâlvă când editura Penguin Books a fost găsită nevinovată. 

Înainte de proces, Lady Dorothy Byrne a citit cartea şi a marcat special pentru soţul ei pasajele cu conţinut explicit sexual. 

Preţul final, 56.250 de lire sterline este de cinci ori mai mare decât estimarea iniţială. 
 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.