Conducerea Academiei Române a transmis marţi că este recunoscătoare subsecretarului de stat Irina Cajal şi preşedintelui onorific al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), Aurel Vainer, pentru că au participat şi au luat cuvântul la manifestarea de săptămâna trecută la care a fost omagiat Nicolae Paulescu, caracterizat de mai mulţi intelectuali drept „unul dintre cei mai antisemiţi ideologi interbelici”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În comunicatul transmis de Biroul Prezidiului Academiei Române a fost punctat faptul că Irina Cajal a vorbit despre legăturile tatălui ei, academicianul Nicolae Cajal, cu profesorul Nicolae Paulescu.

Academia Română a organizat pe 21 iulie 2021 o manifestare legată de centenarul descoperirii insulinei, „eveniment crucial al ştiinţei mondiale de care şi-a legat numele profesorul Nicolae Paulescu, membru de onoare post-mortem al Academiei Române”.

„Printre vorbitorii care au adus un binemeritat omagiu ştiinţific savantului român s-au aflat doamna subsecretar de stat Irina Cajal, care a vorbit despre legăturile tatălui său, academicianul Nicolae Cajal, cu Nicolae Paulescu, şi domnul dr. Aurel Vainer, preşedinte de onoare al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. Conducerea Academiei Române este recunoscătoare celor doi vorbitori care s-au adăugat membrilor Academiei Române participanţi la manifestare”.

Scriitorul Norman Manea şi Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”, figurează între semnatarii unei scrisori deschise adresate luni prim-ministrului Florin Cîţu şi ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, în care este contestată prezenţa Irinei Sanda Marin Cajal la evenimentul organizat de Academia Română.

Cei 29 de semnatari ai scrisorii, cărora li s-au adăugat online mai multe nume, susţin că, prin prezenţa la eveniment, Cajal şi Vainer au legitimat „un eveniment de glorificare a unuia dintre cei mai antisemiţi ideologi interbelici”.

Ei cer demiterea Irinei Cajal, care a fost numită în funcţie în 2010.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.