Raluca Turcan, ministrul Culturii, a anunţat că a semnat documentaţia pentru consolidarea şi restaurarea Conacului Vârnav-Liteanu din judeţul Suceava.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am semnat de curând documentaţia pentru licitarea fazei D.A.L.I. (Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie) a proiectării lucrărilor de consolidare şi restaurare pentru un monument ce deserveşte Centrul de restauratori al Institului Naţional al Patrimoniului, aflat într-o stare gravă de degradare structurală şi arhitecturală. Astăzi, Unitatea de Management a Proiectului a publicat în SEAP anunţul de participare simplificată pentru contractarea serviciilor de elaborare D.A.L.I. estimate la o valoare de 494.991 de lei fără TVA pentru Conacul „Vârnav-Liteanu” de la Liteni, jud. Suceava”, se arată în anunţul ministrului Culturii.

Conacul va fi transformat în Centru de pregătire pentru restauratori, având ca scop formarea specialiştilor din Bucovina şi Suceava. Apropierea de instituţii de învăţământ primar şi liceal va permite extinderea ofertei educaţionale în localitate şi zonele învecinate, transformând inima oraşului într-un campus de specializare şi centru cultural-educativ, aducând prin aceasta un aport esential în dezvoltarea comunităţii.

Investiţia e inclusă în Proiectul LD 2097 (2021) privind reabilitarea patrimoniului construit şi a clădirilor cu destinaţie culturală, finanţat de Guvernul României în parteneriat cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.