Comisia Europeană a adoptat, vineri, o lege europeană privind libertatea mass-mediei, un nou set de norme menite să protejeze pluralismul şi independenţa mass-mediei în UE, regulament care include, printre altele, garanţii împotriva interferenţelor politice în deciziile editoriale şi împotriva supravegherii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest regulament pune accentul pe independenţa şi finanţarea stabilă a serviciilor publice de mass-media, precum şi pe transparenţa proprietăţii asupra mass-mediei şi a alocării publicităţii de stat. De asemenea, stabileşte măsuri pentru protejarea independenţei editoriale şi dezvăluirea conflictelor de interese.

Potrivit Comisiei Europene, legea va aborda problema concentrărilor din sectorul mass-mediei şi va crea un nou Comitet european independent pentru serviciile mass-media, compus din autorităţi naţionale din domeniul mass-mediei. Comisia a adoptat şi o recomandare complementară pentru a încuraja garanţiile interne pentru asigurarea independenţei editoriale.

„În ultimii ani am asistat la diverse forme de presiune asupra mass-mediei. Este timpul să acţionăm. Trebuie să stabilim principii clare: niciun jurnalist nu ar trebui să fie spionat din cauza activităţii sale profesionale; nicio instituţie publică de mass-media nu ar trebui să fie transformată într-un canal de propagandă. Astăzi propunem, pentru prima dată, garanţii comune pentru protejarea libertăţii şi pluralismului mass-mediei în UE”, a declarat Věra Jourová, vicepreşedinta pentru valori şi transparenţă.

Thierry Breton, comisarul pentru piaţa internă, a adăugat: „UE este cea mai mare piaţă unică democratică din lume. Întreprinderile din domeniul mass-mediei joacă un rol vital, dar se confruntă cu scăderea veniturilor, cu ameninţări la adresa libertăţii şi pluralismului mass-mediei, cu apariţia unor platforme online foarte mari şi cu un mozaic de norme naţionale diferite. Legea europeană privind libertatea mass-mediei oferă garanţii comune la nivelul UE pentru garantarea unei pluralităţi de voci şi pentru ca mass-media noastră să poată funcţiona fără nicio interferenţă, fie ea privată sau publică. Un nou organism european de supraveghere va promova aplicarea efectivă a acestor noi norme privind libertatea mass-mediei şi va urmări concentrările din sectorul mass-mediei, astfel încât pluralitatea să nu fie afectată”.

Legea europeană privind libertatea mass-mediei va facilita funcţionarea mass-mediei - publice şi private - la nivel transfrontalier pe piaţa internă a UE, fără presiuni nejustificate şi ţinând seama de transformarea digitală a spaţiului mass-media.

Protejarea independenţei editoriale - Regulamentul le va impune statelor membre să respecte libertatea editorială efectivă a furnizorilor de servicii mass-media şi să asigure o mai bună protecţie surselor jurnalistice. În plus, furnizorii de servicii mass-media vor trebui să asigure transparenţa în ceea ce priveşte proprietatea făcând publice informaţiile respective şi să ia măsuri în vederea garantării independenţei deciziilor editoriale individuale.

Neutilizarea programelor spion împotriva mass-mediei – Legea privind libertatea mass-mediei include garanţii solide împotriva utilizării programelor spion (spyware) împotriva mass-mediei, jurnaliştilor şi familiilor acestora.
Independenţa mass-mediei de stat – în ţările în care există instituţii publice de mass-media, finanţarea acordată acestora ar trebui să fie adecvată şi stabilă, pentru a asigura independenţa editorială. Preşedintele şi consiliul de administraţie al serviciilor publice de mass-media vor trebui să fie numiţi într-un mod transparent, deschis şi nediscriminatoriu. Furnizorii de servicii publice de mass-media trebuie să ofere o multitudine de informaţii şi opinii, în mod imparţial, în conformitate cu misiunea lor de serviciu public.

Testarea pluralismului mass-mediei – Legea privind libertatea mass-mediei le cere statelor membre să evalueze impactul concentrărilor de pe piaţa mass-mediei asupra pluralismului acesteia şi asupra independenţei editoriale. Ea impune, de asemenea, ca orice măsură legislativă, de reglementare sau administrativă luată de un stat membru şi care ar putea afecta mass-media să fie justificată legal şi proporţională.

Transparenţa publicităţii de stat – Legea privind libertatea mass-mediei va stabili noi cerinţe pentru alocarea publicităţii de stat mass-mediei, astfel încât aceasta să fie transparentă şi nediscriminatorie. Legea va spori, de asemenea, transparenţa şi obiectivitatea sistemelor de măsurare a audienţei, care au un impact asupra veniturilor obţinute din publicitate, în special în mediul online.

Protejarea conţinutului mediatic online – bazându-se pe Actul legislativ privind serviciile digitale, Legea privind libertatea mass-mediei include garanţii împotriva eliminării nejustificate a conţinutului mediatic produs respectând standardele profesionale. În cazurile care nu implică riscuri sistemice, cum ar fi dezinformarea, platformele online foarte mari care intenţionează să elimine anumite conţinuturi mass-media legale considerate a fi contrare politicilor platformei vor trebui să informeze în prealabil furnizorii de servicii mass-media cu privire la motivele pentru care vor face acest lucru. Toate plângerile depuse de furnizorii de servicii mass-media vor trebui să fie prelucrate cu prioritate de către platformele respective.

Noul drept al utilizatorului de a personaliza oferta media – Legea privind libertatea mass-mediei va introduce un drept de personalizare a ofertei mass-media pe dispozitive şi interfeţe, de exemplu pe televizoarele conectate, permiţându-le utilizatorilor să modifice setările implicite astfel încât să reflecte propriile preferinţe.

Propunerea este însoţită de o recomandare care stabileşte o serie de bune practici voluntare colectate din sector şi care vizează promovarea independenţei editoriale şi asigurarea unei mai mare transparenţe în ceea ce priveşte proprietatea. Recomandarea conţine un set de măsuri voluntare pe care întreprinderile din domeniul mass-mediei sunt invitate să le ia în considerare. De exemplu, sunt încurajate să asigure condiţiile necesare pentru crearea independentă de conţinut editorial, să le ofere jurnaliştilor posibilitatea de a participa la deciziile importante pentru funcţionarea organelor de presă şi să elaboreze strategii pentru asigurarea stabilităţii pe termen lung a producţiei de conţinut de ştiri.

Un organism european de supraveghere a libertăţii mass-mediei

Comisia propune înfiinţarea unui nou Comitet european independent pentru serviciile mass-media, alcătuit din autorităţi naţionale din domeniu. Comitetul va promova aplicarea eficace şi consecventă a cadrului legislativ al UE privind mass-media, în special prin asistarea Comisiei în elaborarea orientărilor privind aspectele de reglementare a mass-mediei. El va fi în măsură să emită opinii cu privire la măsurile şi deciziile naţionale care afectează pieţele mass-mediei şi la concentrările de pe pieţele mass-mediei.

Comitetul va coordona măsurile naţionale de reglementare privind mass-media din afara UE care prezintă un risc pentru securitatea publică, cu scopul de a se asigura că mass-media respectivă nu eludează normele aplicabile în UE. În plus, va organiza un dialog structurat între platformele online foarte mari şi sectorul mass-mediei, pentru a promova accesul la diverse oferte mass-media şi pentru a monitoriza respectarea de către platforme a iniţiativelor de autoreglementare, cum ar fi Codul de bune practici al UE privind dezinformarea.

Propunerea de regulament a Comisiei urmează să fie discutată de Parlamentul European şi de statele membre, în cadrul procedurii legislative ordinare. Odată adoptată, va fi direct aplicabilă în întreaga Uniune Europeană. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.