Spectacolul „Antiportret de familie”, în regia lui Alex Bogdan, se va juca de două ori în aceeaşi zi, după ce biletele pentru premiera de la ora 20.00 au fost epuizate în timp record. La cererea publicului, marţi, 15 iulie, se adaugă o reprezentaţie, de la ora 17.00, pe scena Sălii „Ion Caramitru” din cadrul Teatrului Naţional Bucureşti.
Scris de Ştefan Iancu şi produs de Prestige Art Production, „Antiportret de familie” este o comedie contemporană amară şi tandră despre fisurile, tăcerile şi adevărurile unei familii moderne.
Într-o sufragerie plină de tensiuni şi amintiri nespuse, şase personaje aparent incompatibile, interpretate de Emilia Popescu, Marius Manole, Raluca Aprodu, Ştefan Iancu, Alin Florea şi Cătălina Mihai, compun un tablou viu şi emoţionant al realităţilor de azi.
Interesul publicului confirmă nevoia de poveşti care vorbesc pe limba noastră, sincer şi fără ocolişuri. „Antiportret de familie” nu idealizează, nu judecă, ci deschide ferestre spre intimităţile şi contradicţiile unei familii în care fiecare spectator se poate regăsi, fie ca fiu, fiică, părinte sau simplu observator.
Biletele pentru reprezentaţia suplimentară de la ora 17:00 sunt disponibile pe https://proticket.ro şi https://fanteatru.ro.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.