Televiziunile Kanal D şi Antena 3 au fost amendate de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), marţi, pentru lipsă de imparţialitate şi alte încălcări ale legislaţiei audiovizualului într-o ştire despre un stareţ care ar fi vinovat de moartea unui preot, respectiv într-o emisiune despre rezerva de aur a României şi într-o ştire despre un poliţist care ar fi ameninţat civili cu pistolul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Amenda de 15.000 de lei a fost dată televiziunii Kanal D pentru încălcări ale legislaţiei audiovizualului la difuzarea unor materiale cu titlurile „Preot ucis în bătaie de stareţul mănăstirii?” şi „Cine este de fapt stareţul acuzat că îi bătea pe preoţi”  în cadrul „Ştirilor Kanal D” , ediţii din 4 şi 6 decembrie.

Potrivit raportului de monitorizare întocmit de CNA, în cadrul acestui program au fost făcute acuzaţii la adresa stareţului Cosma Mitu, despre care s-a afirmat că ar fi fost iniţial şoferul Înaltpreasfinţitului Teodosie, care l-ar fi ajutat să devină călugăr, apoi arhimandrit. De asemenea, mai multe persoane au afirmat că Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, l-ar apăra pe acest stareţ, care ar fi vinovat de acte de violenţă ce ar fi dus la moartea unui preot.

Amenda în acest caz a fost dată în baza articolelor 40, alineatul 3, şi 64, alineatul 1, litera b din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

„Orice material înregistrat în care se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale trebuie să conţină şi opinia acesteia. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt”, arată articolul 40, alineatul 3 din Codul audiovizual.

Potrivit articolului 64, alineatul 1, litera b din Cod, în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să asigure că informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment este corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

„«Păgânul de mine» tocmai a apărat dreptul la imagine al unui înalt prelat, arhiepiscop chiar. Am fost mereu un critic al modului în care, uneori, biserica şi oamenii săi se comportă. Dar asta nu are nicio legătură cu respectarea legii audiovizualului de către televiziuni. Am propus o amendă de 15.000 de lei pentru Kanal D”, a scris Radu Herjeu, membru CNA, pe pagina sa de Facebook.

Televiziunea Antena 3 a fost amendată cu 5.000 de lei pentru emisiunea „Obiectiv”, ediţia din data de 22 martie, în care unul dintre subiectele abordate s-a referit la aurul României depozitat la Banca Angliei.

„În cadrul acestei emisiuni au fost difuzate o serie de informaţii semnificativ eronate referitoare la rezervele internaţionale ale României, cu deosebire la rezerva de aur. (…) BNR consideră că lansarea fără nici o dovadă de suspiciuni legate de administrarea rezervei de aur şi difuzarea parţială sau deloc a poziţiei publice a BNR în legătură cu acest subiect este un fapt grav care afectează credibilitatea instituţiei noastre şi interesele statului român”, arată o parte din reclamaţia înregistrată de BNR la CNA.

La difuzarea acestei emisiuni nu au fost respectate, potrivit Consiliului, dispoziţiile articolului 40, alineatul 1 din Codul audiovizualului.

„În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt”, arată acest articol.

La stabilirea sancţiunii pentru Antena 3 s-a avut în vedere şi ştirea cu titlul „Imagini incredibile, mulţime ameninţată cu pistolul. Poliţist speriat, reacţie controversată” difuzată pe 3 decembrie. Această ştire s-a referit la un poliţist din judeţul Tulcea, parte vătămată a infracţiunii de ultraj, după ce, arestând un şofer, acesta a fost pălmuit de un trecător.

„Este prezentată într-un mod tendenţios şi neadevărat o ştire despre ultragierea unui agent de poliţie din judeţul Tulcea. În această ştire agresorii sunt prezentaţi ca simpli trecători iar poliţistul agresat fizic şi verbal ca un reprezentant al autorităţii care face ceva şocant ameninţând cu pistolul nişte simpli trecători. Tot în ştire se mai menţionează că pe numele poliţistului a fost deschis dosar penal pentru ultraj iar cel care l-a pălmuit pe poliţist a fost amendat. Şi acest din urmă aspect este mincinos şi tendenţios deoarece poliţistului nu i s-a deschis dosar penal pentru ultraj în fapt el fiind ultragiat şi agresorului deschizându-i-se dosarul penal pentru ultraj”, arată o reclamaţie înregistrată la CNA.

 

„CNA live: deci, nu contează că e vorba de BNR, DNA, Băsescu, Macovei, SMURD, Pomohaci, Goţiu, Dragnea, Ponta, pompieri, jandarmi, vreun şef de direcţie din vreo primărie de prin ţară sau un vânzător de pepeni de la Dăbuleni. Televiziunile se încăpăţânează să nu le ceară punctul de vedere atunci când li se aduc acuzaţii în timpul emisiunilor! Şi toate au tot felul de justificări pentru asta. Mai puţin profesionalismul şi/sau buna credinţă”, a comentat Herjeu pe pagina sa de Facebook. 

Consiliul a apreciat că prin difuzarea acestei ştiri nu s-a ţinut cont de prevederile articolului 64, alineatul 1, litera b din Codul audiovizualului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.