Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a emis un comunicat de presă, marţi, în contextul protestelor de stradă ce au avut loc în Bucureşti duminică, la care participanţii şi-au manifestat nemulţumirea şi faţă de activitatea forului, prin care a transmis că a monitorizat posturile de ştiri cu privire la modul în care au reflectat evenimentele din ultima perioadă, aflate în prezent pe agenda publică, şi că după finalizarea rapoartelor de monitorizare, acestea vor fi cuprinse cu celeritate pe ordinea de zi a următoarelor şedinţe publice, urmând să fie luate măsurile care se impun, în conformitate cu prevederile legislaţiei audiovizualului. Membrii instituţiei au precizat că sunt conştienţi de misiunea CNA de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, precum şi al libertăţii de exprimare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Consiliul este conştient de misiunea sa de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, precum şi al libertăţii de exprimare şi, în egală măsură, trebuie să vegheze la informarea corectă şi obiectivă a publicului”, arată comunicatul. 

”Menţionăm că departamentul de specialitate din cadrul instituţiei a monitorizat, ca urmare a reclamaţiilor primite şi a autosesizării, posturile de ştiri, cu privire la modul în care acestea au reflectat evenimentele din ultima perioadă, aflate în prezent pe agenda publică. Monitorizarea a cuprins şi zilele în care s-au desfăşurat manifestaţii la Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. După finalizarea rapoartelor de monitorizare, acestea vor fi cuprinse cu celeritate pe ordinea de zi a următoarelor şedinţe publice, urmând să fie luate măsurile care se impun, în conformitate cu prevederile legislaţiei audiovizualului”, mai arată documentul. 

Emiterea comunicatului a fost votată de nouă dintre cei 11 membri CNA - Florin Gabrea, Valentin-Alexandru Jucan, Orsolya Eva Borsos, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Bogdan Herjeu, Dorina Rusu şi Răsvan Popescu. Monica Gubernat şi Radu Călin Cristea au fost împotrivă.

Propunerea de emitere a unui comunicat după mitingul de duminică, în care manifestanţii au ajuns şi în faţa Consiliului Naţional al Audiovizualului, a fost formulată de Florin Gabrea.

”După opinia mea nu se putea trece cu vederea ca şi cum nu ar fi fost nimic, ca şi cum nu ne interesează, nu numai pentru motivul că oamenii au venit aici în faţa CNA, ci şi pentru motivul că de fapt, cererile, pretenţiile, doleanţele acestor oameni priveşte în mod nemijlocit şi în mod hotărâtor CNA-ul. Această populaţie, cât a fost ea în ce priveşte valoarea aritmetică a numărului are dreptul să afle şi părerea noastră, dacă nu cumva doreşte să afle mai mult din partea noastră. Am considerat că în acelaşi timp reflectarea acestor demonstraţii în mass-media a fost aşa cum o ştim dintotdeauna, ceea ce arăta că doleanţele, pretenţiile, rugăminţile sau cererile celor din stradă erau mai mult decât întemeiate. Pentru acest motiv am solicitat ca CNA să aibă un punct de vedere şi să răspundă sub o formă sau alta acestor cerinţe şi că nu puteam să ne facem pur şi simplu că nu au vorbit cu noi”, a spus Florin Gabrea.

Radu Călin Cristea a fost împotriva emiterii comunicatului, menţionând că mitingul a fost unul neautorizat şi că a fost reflectat ”relativ echilibrat” de televiziuni. 

”Nu ştim cui ar trebui să adresăm. Cui? În al doilea rând, este vorba de un miting neautorizat, ilegal, în afara legii. Eu sunt foarte riguros în această privinţă (...) Cât priveşte refectarea pe televiziuni, mă refer în special la mitingul ultim, a fost relativ echilibrat. Nu am văzut excese”, a spus membrul CNA.

”Concetăţenii noştri poate vor să ne vadă la serviciu măcar de două ori pe săptămână, poate concetăţenii noştri doresc să nu mai reprezentăm autorităţile care ne-au trimis, poate doresc să vadă că noi amendăm televiziunile în funcţie de încălcări şi nu de numele acelei televiziuni şi al moderatorului”, a afirmat, la rândul ei, Monica Gubernat. 

Dorina Rusu a răspuns la intervenţia lui Radu Călin Cristea, spunând că emiterea comunicatului se adresează opiniei publice, ”poporului” care a fost sau nu ”în stradă”, şi că forul audiovizual este dator să aibă o poziţie, pentru că este garant al interesului public.

”Comunicatul se adresează, ca toate comunicatele de presă, opiniei publice, despre care vorbeam şi data trecută, poporului, şi cel care a fost în stradă, şi cel care nu a fost în stradă, şi celor care consideră că CNA nu şi-a făcut treaba şi celor care poate nu sunt interesaţi. O parte a populaţiei a fost nemulţumită de activitatea noastră. Suntem datori să avem o poziţie, pentru că noi suntem garanţi ai interesului public şi trebuie să fim garanţi şi ai libertăţii de expresie, dar şi a informării corecte şi obiective a publicului. De vreme ce acel public care a fost în faţa CNA consideră că noi nu ne-am îndeplinit misiunea noi trebuie să răspundem. Treaba asta cu mitingul neautorizat, vă rog să îmi spuneţi câţte mitinguri din `90 încoace au fost autorizate - au dat într-un fel sau altul măsura a ceea ce înseamnă democraţia. (...) Ar trebui să comunicăm mai mult, ar trebui, eventual, să avem o conferinţă de presă în care o dată pe lună să spunem ce am făcut, cum am făcut, să explicăm publicului măsurile pe care le-am luat. Mi se pare foarte corect să avem transparenţă şi să nu mai fim blamaţi pentru greşeli pe care nu le-am făcut”, a spus Dorina Rusu.

Radu Herjeu, preşedintele şedinţei, a mai supus la vot şi varianta de redactare a comunicatului - una ”instituţională”, fără opinii, sau una cu o opinie, având la bază un text formulat de Florin Gabrea.

Şase membri CNA au votat pentru varianta instituţională a comunicatului - Viorel Vasile Buda, Orsolya Eva Borsos, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Bogdan Herjeu şi Răsvan Popescu. Florin Gabrea, Valentin-Alexandru Jucan şi Dorina Rusu au fost împotrivă.

”Am considerat că e bine pentru a contracara impresia generală şi o variantă la care se arată că de fapt CNA, cu lipsuri, cu greşeli, cu întârzieri sau cu absenţe în principiu respectă legea şi se delimitează de un anume fel de a face televiziune care a determinat valul acesta de nemulţumiri, care nu e de ieri de azi, şi care, ca să fiu sincer, este şi o nemulţumire personală. S-a ajuns la un nivel după care, cred eu, nu se mai poate trece. (...) Cei care ne-au adresat aceste întrebări nu s-au legat doar de faptul că nu a funcţionat şi nu a fost cvorum. E vorba de starea televiziunii din România, nu că noi lucrăm sau nu lucrăm”.

”Acest lucru trebuie dovedi prin muncă, prin vot, nu prin comunicat”, a intervenit Orsolya Eva Borsos.

”Dacă nu pricepi că te mişti exact în limitele acestei legi şi acestui Cod nu vom face niciodată treabă”, a spus şi Monica Gubernat.

Varianta comunicatului emis a fost votată de opt din cei 11 membri CNA - Florin Gabrea, Valentin Alexandru Jucan, Viorel Vasile Buda, Orsolya Eva Borsos, Dorina Rusu, Radu Bogdan Herjeu, Răsvan Popescu, Gabriel Tufeanu. Radu Călin Cristea, Laura Georgescu şi Monica Gubernat au fost împorivă.

Peste 40.000 de manifestanţi s-au aflat în faţa sediului Guvernului, duminică seară, pentru a protesta faţă de proiectele Executivului vizând graţierea şi modificarea codurilor penale, după un marş pe traseul Piaţa Universităţii - Piaţa Unirii - sediul CNA - Ministerul Justiţiei - Calea Victoriei - sediul Avocatului Poporului - din nou Piaţa Universităţii - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei. Demonstranţii au cerut demisia Guvernului şi au scandat "Cu ordonanţa ne fură speranţa". În faţa sediului Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), manifestanţii au scandat: "Aţi minţit poporul cu televizorul".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.