Preşedintele Sindicatului Liber RomâniaFilm, Maria Bikfalvi, a declarat, pentru agenţia de presă News.ro, că cinematograful Scala din Bucureşti va fi închis luni, după ce şeful serviciului de exploatare cinematografe, Marinel Pascu, şi directorul general al sălii, Adrian Mironescu, vor înmâna hârtiile de şomaj tehnic pentru cei 11 angajaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Noi nu mai avem ce pierde acum”, a declarat Maria Bikfalvi. ”Astăzi, Scala se închide. Din 29 de săli, câte erau funcţionale,în total, anul trecut, acum mai sunt două, iar dacă se închide şi Scala, cu ce mai rămânem?”, a spus preşedintele Sindicatului Liber RomâniaFilm.

Potrivit Mariei Bikfalvi, Marinel Pascu a anunţat salariaţii cinematografului că urmează să fie trimişi în somaj tehnic, pentru următoarele trei luni, primind 75% din salariu.

”Este o bătaie de joc. Aşteptăm ca doamna ministru Şuteu să schimbe conducerea RADEF (Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor ”RomâniaFilm”, n.r.)”, a mai afirmat Maria Bikfalvi.

Reprezentanţii sindicatului Liber RomâniaFilm a transmis, duminică, o scrisoare deschisă adresată ministrului culturii, Corina Şuteu, prin care atrag atenţia asupra situaţiei cinematografului Scala, aflat în administrarea RADEF RomaniaFilm. 

”Săptămâna trecută, salariaţii au aflat cu stupoare faptul că cinematograful s-a închiriat către Biserica Isus Speranţa României”, se arată în scrisoare, adăugând că aceasta a plătit, în contul chiriei, datoria la Asociaţie pentru apa menajeră, urmand ca sala de spectacole să fie destinată excusiv slujbelor religioase şi predicilor acestei biserici”, se arată în scrisoarea remisă News.ro. 

O altă problemă cu care angajaţii acestui cinematograf se confruntă, la fel ca şi toţi cei ai RADEF RomaniaFilm, o reprezintă salariile acestora.

”În permanenţă se fac angajări în aparatul tessa, cu salarii de minim 4.200 de lei”, se mai comunică în document, precizându-se că o persoană a fost angajată săptămâna trecută, la departamentul PSI (prevenire şi stingere de incendii), deşi niciun cinematograf nu are autorizaţie de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

”Nici măcar stingătoarele nu sunt în termen de garanţie, ce să mai vorbim despre ignifugarea materialelor de construcţie sau evacuările. În cazul unui incendiu într-un cinematograf, toată conducerea regiei va raspunde penal”, mai scriu reprezentanţii RADEF.

Alături de cinematograful Scala, singura sală a RADEF din Bucureşti este Europa.

Potrivit scrisorii, actuala conducere formată din directorul general, Mironescu Adrian, director economic, Codrut Lungu, şi şeful serviciu exploatare cinematografe, Pascu Marinel, au preluat la intrarea in vigoare a mandatului  la nivelul municipiului Bucureşti cinci cinematografe funcţionale cu personal propriu: Patria, Europa, Corso, Scala şi Gloria.

”Cinematograful Gloria a fost predat la primaria sectorului 3 de catre domnul Pascu Marinel, Cinematograful Patria a fost închis, pentru că imobilul este pe lista clădirilor cu risc seismic, iar după închidere a fost vandalizat la propriu tot de domnul Pascu Marinel, Cinematograful Corso a fost scos la licitaţie ilegal şi predat UCIN (Uniunii Cineaştilor din România), tot de domnul Pascu Marinel, iar Europa are sechestru asigurator pus pentru datorii la buget, aflându-se în executare silită”, au mai scris reprezentanţii RADEF.

Aceştia atrag atenţia cineaştilor români asupra faptului că, odată cu închiderea sălii Scala, în Capitală ”filmul românesc nu va mai avea niciun ecran, Cinematograful Europa fiind în stare de executare silită".

RomâniaFilm a luat naştere la începutul anilor '50, odată cu naţionalizarea cinematografiei româneşti, ca o companie de stat investită cu un rol important în domeniul finanţării producţiei de filme artistice, documentare, şi de desene animate româneşti şi în domeniul distribuţiei de filme româneşti şi de import, potrivit site-ului Ministerului Culturii.

Producţia naţională de filme se realiza din surse proprii obţinute din difuzarea filmelor, fără finanţare de la bugetul de stat. Până în prezent, ”RomâniaFilm” a continuat să existe sub diferite denumiri şi a cunoscut diverse faze de evoluţie şi dezvoltare.

În prezent, ”RomâniaFilm” este o regie autonomă (Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor – R.A.D.E.F.), aflată sub autoritatea Ministerului Culturii, având ca principal obiect de activitate proiecţia de filme cinematografice, înfiinţată şi funcţionând conform Hotărârii Guvernului. nr. 530/1991 privind înfiinţarea de regii autonome şi societăţi comerciale.

Regia are 149 de angajaţi şi deţine în administrare un număr relevant de săli de cinematograf cu dependinţele acestora. Imobilele şi sălile propriu-zise aflate în administrare constituie obiect al proprietăţii de stat.

RomâniaFilm a avut şi are un rol important în promovarea celor mai importante producţii naţionale şi internaţionale. Misiunea definită pentru R.A.D.E.F. ”RomâniaFilm” este să impulsioneze şi să diversifice activitatea în domeniul exploatării şi distribuţiei cinematografice, să optimizeze şi să rentabilizeze activitatea, mai ales prin creşterea numărului de spectatori în sălile de cinema şi prin construirea unui program de revitalizare a sălilor de cinema aflate în administrarea sa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.