China a anunţat, marţi, că va lansa o sondă spaţială ce va avea misiunea de a colecta mostre de pe scoarţa Lunii şi de a le aduce apoi pe Terra, înainte de sfârşitul anului 2017. Mass-media din China afirmă că această misiune îndrăzneaţă are potenţialul de a fi un concurent serios faţă de ambiţiile preşedintelui american Donald Trump de a revitaliza industria spaţială a Statelor Unite, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sonda spaţială Chang'e-5 parcurge în aceste zile etapa finală a procedurii de testare şi va fi pregătită pentru lansare la sfârşitul lunii august, a anunţat cotidianul chinez People's Daily, care citează Administraţia Spaţială Naţională a Chinei.

Această misiune va reprezenta o nouă provocare pentru industria spaţială chineză, deoarece implică etape deosebit de complicate, precum colectarea de mostre de pe scoarţa lunară, decolarea de pe Lună şi reintrarea - cu viteză mare - în atmosfera Terrei. ”Va fi una dintre cele mai complicate şi mai dificile misiuni spaţiale ale Chinei”, a declarat Hu Hao, un oficial care participă la Programul Chinei de Explorare a Lunii.

Dezvoltarea programului spaţial al Chinei reprezintă o prioritate pentru autorităţile de la Beijing, iar preşedintele Xi Jinping a cerut compatrioţilor lui să facă eforturi susţinute pentru ca naţiunea chineză să devină o putere spaţială.

”Nu cu mult timp în urmă, administraţia Trump din Statele Unite şi-a anunţat ambiţia de a reveni pe Lună. Ţara noastră a anunţat şi ea o serie de planuri ce vizează explorarea spaţiului îndepărtat”, afirmă cotidianul oficial chinez Science and Technology Daily.

”Luna reprezintă prima oprire în marşul omenirii spre spaţiul îndepărtat”, titrează acelaşi cotidian.

În luna februarie, administraţia Trump a cerut NASA să analizeze posibilitatea plasării unui echipaj uman la bordul unui lansator greu, cu ocazia zborului inaugural al acestuia, ce este programat în 2018, alimentând speculaţiile despre intenţia guvernului american de a trimite astronauţi pe Lună.

Sonda spaţială Chang'e-5 reprezintă cel mai recent element dezvoltat în cadrul programului spaţial al Chinei. În 2013, China a reuşit prima ”coborâre lentă şi controlată” pe Lună după anul 1976, graţie sondei Chang'e-3 şi roverului lunar Iepurele de Jad.

De asemenea, China intenţionează să trimită o sondă spaţială pe faţa nevăzută a Lunii până la finalul anului 2018 - prima misiune de acest tip din istorie - şi speră să trimită un echipaj de astronauţi pe Lună până în anul 2036.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.