Balerina Alice Minoiu a mărturisit că 2021 a fost pentru ea un an cu numeroase schimbări, atât pe plan profesional, cât şi personal, că a învăţat să judece mai puţin şi să se bucure mai mult, şi a declarat pentru News.ro că cel mai mult a afectat-o „imprevizibilitatea, inclusiv instabilitatea financiară”. Despre 2022 spune că speră să fie un an mai bun, chiar dacă nu are indicii că va fi aşa.
Ce cuvânt ar descrie cel mai bine anul 2021?
Anul 2021 cu siguranţă ar fi definit de cuvântul schimbare. Dacă 2020 a fost un an-şoc, anul 2021 a fost cel al schimbării cauzate de şocul pandemiei. Ne-am schimbat fiecare dintre noi modul de viaţă, iar aceia care am avut suficientă înţelepciune am învăţat să evoluăm, bazându-ne pe propriile noastre forţe şi văzând provocări în restricţiile de tot felul.
Profesional, care a fost cea mai importantă realizare anul acesta?
Fără discuţie, cea mai importantă realizare a fost să dansez pe scena Royal Albert Hall din Londra în spectacolul „Romeo şi Julieta”, în coregrafia lui Johan Kobborg, alături de Sergei Polunin şi Alina Cojocaru.
Marea provocarea a fost să reuşesc să intru în forma necesară pentru a performa într-un astfel de spectacol, în condiţiile în care forma mea fizică avuse de suferit în timpul pandemiei. Mi-am demonstrat încă o dată că, atunci când ţi doreşti ceva foarte mult, orice este posibil prin muncă, pasiune şi dedicare.
A fost pur şi simplu minunat să împart din nou studioul de balet cu oameni care mă inspiră, pe care îi admir de când mă ştiu. Johan Kobborg este pentru mine un fel de „supererou” al baletului. Felul în care explică un balet face ca totul să fie o feerie, te face să vrei să petreci cât mai mult timp în sala de balet, să pui la bătaie toată creativitatea din tine atunci când îţi conturezi personajul. Ştiam cât de admirată este Alina Cojocaru pentru rolul Julietei şi am simţit o mare bucurie să împart scena cu ea chiar pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională. Am fost pe scenă Royal Albert Hall trei români (Alina, eu şi Ionuţ Diniţă) şi foarte mulţi în public, care au venit special la Londra pentru acest spectacol.
Şi, deloc în ultimul rând, tot legat de acest spectacol emblematic, am avut bucuria să dansez din nou alături de Sergei Polunin, un artist care, din punctul meu de vedere, reuşeşte la ora actuală să aducă baletului clasic un mare plus. Ceea ce face Sergei Polunin este incredibil şi cred că orice balerin din lumea asta şi-ar dori să facă parte dintr-un spectacol marca Polunin. Atât pentru calitatea actului artistic cât şi pentru modul în care compania Polunin Ink îi tratează pe artişti. Să fiu parte din această producţie şi să dansez alături de aceşti artişti extraordinari a fost pentru mine un highlight în carieră.
Şi 2020, şi 2021 au fost ani sub semnul pandemiei. Ce îi diferenţiază? Pe care îl consideraţi, totuşi, „mai bun”?
Anul-şoc 2020 a fost o adevărată provocare pentru toată lumea. Pentru mine a fost un an în care am simţit că mă pot reinventa, că pot crea aşa cum simt, fără nicio constrângere. Chiar cu câteva zile înainte ca totul să o ia razna, în ianuarie 2020, am organizat, cu fonduri private, Gala internaţională de balet „Carmen Sylva”, în care am fost deopotrivă director artistic şi balerină. Am reuşit să aducem pe scena Teatrului Naţional nume foarte mari ale baletului. Spun aici cine a urcat pe scenă atunci, fără să mai adaug nimic: balerinii Iana Salenko, Brooklyn Mack, Francesca Velicu, Marina Minoiu, Henry Dowden, Julian MacKay, Oleg Ivenko, Dinu Tămăzlăcaru, Robert Enache, Rin Okuno, Cristian Preda şi subsemnata, actorul Adrian Titieni (care a recitat versuri scrise de Regina Elisabeta a României-– Carmen Sylva), pianista Ana Silvestru şi violonistul Rafael Butaru. Şi, chiar după gală, totul s-a oprit brusc. S-au închis toate scenele de spectacol.
După câteva săptămâni bune de introspecţie, mi-am dat seama că trebuie să fac ceva. Că arta nu se poate opri în loc. Astfel, am creat proiecte proprii, pe care ulterior le-am oferit publicului în online. „Arta pe Scena Nouă” este un proiect care m-a provocat foarte mult. Împreună cu alţi artişti (balerinele Rebecca Rudolf şi Raluca Jercea, soprana Zsuzsana Cerveni şi violonistul Mircea Lazăr) am pus în scenă o producţie de muzică şi dans de balet. De asemenea, am fost invitată într-un proiect foarte frumos, clipul „Brâncuşi. Balada drumului spre infinit”, la care am participat împreună cu Francesca Velicu (Londra), Marina Minoiu (Copenhaga), Dinu Tămăzlăcaru (Berlin) şi Robert Enache (Bucureşti), alături de Victor Rebengiuc (voce), Alexandru Tomescu (vioară) şi Miruna Vidican (harpă), care a devenit viral de 1 Decembrie.
Anul 2021 ne-a găsit deja mai pregătiţi, chiar dacă, aşa cum am spus, a fost un an în care ne-am confruntat cu toţii cu numeroase schimbări, atât personal cât şi profesional. Am fost forţată sa îmi regândesc viaţa. M-am dedicat mai mult predării baletului unor fetiţe foarte talentate şi am redevenit free lancer, înţelegând că ceea ce mă motivează sunt marile provocări. Am fost invitată să particip într-un clip video alături de marii actori Victor Rebengiuc şi Rodica Lazăr şi, bineînţeles, apogeul artistic al anului, spectacolul de la Londra, care mi-a adus suficientă bucurie şi energie cât să intru cu mare entuziasm în anul 2022.
Care au fost cele mai slabe puncte ale anului? Ce regretaţi că nu aţi putut face?
Au fost şi puncte slabe, mereu sunt. Cel mai mult m-a afectat, ca pe toată lumea, imprevizibilitatea, inclusiv instabilitatea financiară, care este o problemă generală pentru aproape oricine, cu atât mai mult pentru cineva care trăieşte din şi pentru acte artistice. Privind acum în urmă, îmi dau seama cât de mult m-au întărit aceste greutăţi, care mi-au arătat şi cine sunt oamenii pe care mă pot baza. Dacă ştii să vezi, momentele grele au tot timpul rolul lor revelator. Înveţi să te cunoşti mai bine şi devii mai puternic. Iar eu privesc aceste lucruri cu recunoştinţă. Rareori am regrete. Deşi aş putea spune că tot timpul putem dedica ceva mai mult timp persoanelor dragi. Valabil şi în cazul meu.
Ce am avut de învăţat de la 2021?
Am învăţat să judec mai puţin şi să mă bucur mai mult. Şi că, alături de iubirea faţă de semeni, adevărata încredere în sine este cea mai importantă calitate a unui om. Dacă eu ştiu că pot să fac ceva bun, restul nu contează. Societatea, instituţiile, vor încerca mereu să te controleze, să te „modeleze”, chiar şi ca artist. Adevăraţii învingători sunt însă cei care nu îşi abandonează propriile păreri în detrimentul confortului şi a unui viitor previzibil, şi îşi urmează calea. În rest, încă învăţ să mă iubesc mai mult. Şi asta nu din aroganţă, ci din recunoştinţă.
Cum credeţi ca va fi 2022? Ce proiecte aveţi? Ce aşteptări aveţi de la anul care vine?
Sper să fie un an mai bun, dar nu am niciun indiciu că va fi aşa. Am aşteptări de la mine însămi, nu de la ceilalţi. Îmi doresc să dansez în continuare cât de mult pot, în proiecte care să mă inspire, să le împărtăşesc elevelor mele tot ce ştiu, să îmi dezvolt mai mult partea de antreprenoriat şi, desigur, să iubesc şi să ma bucur de tot ceea ce îmi oferă universul.
Cine credeţi ca ar fi „Omul anului” în România?
„Omul anului” în România, pentru mine, este Tudor Giurgiu, care a reuşit să se mobilizeze după un an foarte dificil şi să arate că mediul privat poate face diferenţa în cultură. A demonstrat că acolo unde există voinţă, un plan susţinut şi pasiune, se creează energii impresionante, care adună la un loc oameni buni, frumoşi, valoroşi. Şi, da, arta are acest dar inegalabil.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
