Spectacolul de teatru contemporan „Cineva are să vină”, regizat de Chris Simion-Mercurian, cu Ofelia Popii şi Ciprian Scurtea, deschide stagiunea teatrală ARCUB cu avanpremiera din 2 septembrie şi cu premiera din 3 septembrie, la Sala Mare ARCUB – Hanul Gabroveni, din strada Lipscani 84-90.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O dramă psihologică scrisă de Jon Fosse, autorul norvegian nominalizat la „Premiul Nobel pentru Literatură”, spectacolul CINEVA ARE SĂ VINĂ este cea mai recentă producţie teatrală a ARCUB, în regia lui Chris Simion-Mercurian, şi îi aduce pe scenă pe Ofelia Popii, actriţa distinsă de trei ori cu Premiul UNITER, şi pe Ciprian Scurtea, actor al Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu.

Recunoscută pentru curajul estetic şi viziunea artistică modernă, regizoarea de teatru Chris Simion-Mercurian montează pentru prima dată pe scena ARCUB. Iniţiatoarea Festivalului de Teatru Independent Undercloud şi a Griviţa 53, primul teatru privat din România construit în ultimii 70 de ani, autoarea a peste zece cărţi şi a peste 30 de spectacole, Chris Simion-Mercurian a ales să pună în scenă la Sala Mare ARCUB prima piesă de teatru scrisă de dramaturgul norvegian Jon Fosse, „unul dintre cei mai provocatori autori ai teatrului contemporan” (Globe & Mail).

Scris în anii ’92-’93, textul dramatic „Cineva are să vină” (Nokon kjem til å komme) spune povestea a doi oameni care se mută singuri într-o casă pe plajă, departe de agitaţia cotidiană, un cuplu care se îndepărtează de lume cu dorinţa de a se regăsi şi de a-şi consolida relaţia. Însă, odată ajunşi acolo, lucrurile iau o întorsătură neşteptată. Ea, măcinată de teamă şi presimţiri şi El, prins între iubire şi gelozie, îşi testează încrederea, încearcă din răsputeri să comunice şi să redevină autentici. Singuri. Impreună. Spectacolul mizează pe mister şi suspans, în căutarea esenţelor. Un teatru al tăcerilor, o poveste despre (ne) comunicare.

„Cineva are să vină” să locuiască în casa aceea, cineva are să vină fără să ştim când, cineva are să vină diluându-ne, cineva are să vină ca să fim ceea ce suntem, nu ceea ce părem. Cineva are să vină…ca o oglindă, ca o adiere, ca o umbră, ca o rază de lumină, ca o uşă labirint, fără sa ştim de ce şi până când”, spune Chris Simion-Mercurian.

Scenografia este semnantă de duoul creativ Bianca şi Sabina Veşteman, două tinere artiste care au în portofoliu scenografiile unor producţii realizate la Teatrul Naţional Bucureşti, Opera Comică pentru Copii, Teatrul Ţăndărică, iar coregrafia este gândită de Ioana Macarie, dansatoare, regizoare de dans contemporan, coregrafă de teatru şi televiziune.

Spectacolul se joacă în avanpremieră sâmbătă, 2 septembrie 2023, de la ora 19.00, la ARCUB - Hanul Gabroveni, Sala Mare. Premiera spectacolului este programată duminică, 3 septembrie, de la ora 19.00.

Stagiunea de teatru ARCUB continuă, în luna septembrie, cu două reprezentaţii ale comediei lui Tudor Muşatescu „Cheful suprem”, în regia lui Beatrice Rancea (14 şi 20 septembrie, ora 19.00) şi cu un nou spectacol din seria întâlnirilor artistice concepute de regizorul Mircea Cornişteanu „Vineri de la 7 jumate” (22 septembrie, ora 19.30) pe scena Sălii Mari din strada Lipscani 84-90, în Centrul istoric. Biletele pentru spectacolul „Cheful suprem” din 14 şi 20 septembrie sunt disponibile pe arcub.ro, Entertix.ro, Myticket.ro, în magazinele partenere şi la Casa de bilete ARCUB (strada Lipscani 84-90).

Biletele pentru spectacolul „Cineva are să vină” din 2 şi 3 septembrie au fost puse în vânzare la preţuri variabile în funcţie de categoria de loc şi pot fi achiziţionate online de pe arcub.ro, Entertix.ro, Myticket.ro, în magazinele partenere şi la Casa de bilete ARCUB (strada Lipscani 84-90).

Biletele costă 35 şi 50 de lei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.