Europenele de Nataţie de la Roma sau de canotaj, competiţie din cadrul Campionatelor Europene Multisport de la Munchen, punct culminant al unui program amplu dedicat aniversării a 50 de ani de la Jocurile Olimpice din 1972, se văd la TVR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înotătorul David Popovici, omul momentului în sportul românesc, revine la TVR în această vară. Vedeta Mondialelor de la Budapesta şi a Europenelor de juniori de la Bucureşti a luat startul la Campionatul European de Nataţie pentru seniori, care are loc la Roma, competiţie transmisă de TVR 1 în direct începând cu 12 august. Iar campioanele olimpice Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, cât şi medaliaţii cu argint Ciprian Tudosă, Marius Cozmiuc, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu, Mihăiţă Ţigănescu şi alţi sportivi medaliaţi la europenele şi mondialele de tineret concurează la Munchen, la canotaj, în CE Multisport, transmise în direct tot de TVR 1.

David Popovici, azi, în semifinala de 100 m liber, la CE de Nataţie Roma 2022, în direct la TVR

1.500 de sportivi din 50 de ţări participă la Campionatul European de Nataţie desfăşurat în capitala Italiei, la Roma, între 11 şi 21 august. 231 de medalii sunt puse la bătaie de organizatori în cele 11 zile de concurs la înot, sărituri în apă, înot sincron, înot în ape deschise şi high diving. Printre favoriţii competiţiei se numără sportivul român David Popovici, deja calificat, cu un nou record - 47.20, în semifinala de 100 m liber. Îi ţinem pumnii campionului nostru astăzi, 12 august, de la ora 19.00, în direct la TVR 1.

Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern participă la Roma cu o echipă formată din 11 sportivi, care concurează în probe de înot, sărituri în apă şi high diving.

Înot: David Popovici (100 m liber, 200 m liber, 400 m liber, ştafetă 4x100 m liber), Alexandra Dobrin (200 m mixt, 400 m mixt), Alexandra Victoriţa Bogdăneci (50 m fluture, 100 m fluture), Patrick Sebastian Dinu (100 m liber, ştafetă 4x100 m liber), George-Alexandru Stoica-Constantin (100 m liber, ştafetă 4x100 m liber), Mihai Gergely (100 m liber, 200 m mixt, ştafetă 4x100 m liber), Andrei Mircea Anghel (50 m spate, 100 m spate);

Sărituri în apă: Amelie Forster (trambulină 1 m), Angelica Muscalu (platformă 10 m);

High Diving: Cătălin Preda, Constantin Popovici.

Transmisiunile de la Campionatul European de Nataţie Roma 2022 pot fi urmărite în perioada 12-17 august, în direct la TVR 1, de la orele 10.00 şi 19.00, cu comentariul lui Emil Hossu-Longin. Şi telespectatorii TVR Moldova se bucură de transmisiunile directe de nataţie.

Campionatele Europene Multisport, în direct la TVR 1. Transmisiuni de canotaj, din 12 august

Cel mai mare eveniment sportiv desfăşurat la Munchen după Jocurile Olimpice din 1972, Campionatele Europene Multisport din acest an reunesc nouă sporturi olimpice şi două paralimpice, inclusiv sporturi individuale, de echipă şi cu mingea (atletism, canotaj, gimnastică, kaiac canoe, ciclism, tenis de masă, triatlon, volei pe plajă, escaladă). 177 de seturi de medalii vor fi distribuite câştigătorilor tuturor întrecerilor care vor avea loc în Parcul Olimpic şi la regată.

Telespectatorii vor putea urmări, în transmisiune directă la TVR 1, cele mai interesante întreceri de canotaj, la care participă sportivi români medaliaţi la mari concursuri internaţionale.

La canotaj, România este reprezentată la Munchen în 11 probe: dublu rame, dublu vâsle, 4 rame, 4 vâsle, 8+1 masculin şi feminin şi la simplu, categorie uşoară, feminin. Printre canotorii înscrişi în competiţie se numără atât campioanele olimpice Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, cât şi medaliaţii cu argint Ciprian Tudosă, Marius Cozmiuc, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu, Mihăiţă Ţigănescu, cât şi sportivi medaliaţi la europenele şi mondialele de tineret.

Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar vor concura atât la proba la care au câştigat aurul olimpic (dublu vâsle), cât şi în proba regină a canotajului, 8+1.

Echipa TVR formată din Monica Bucur, jurnalist şi Marian Tăbîrgic, operator, este prezentă la Munchen pe perioada desfăşurării Campionatelor Europene Multisport pentru a realiza reportaje, interviuri live, precum şi intervenţii în jurnalele de ştiri.

Telespectatorii vor putea vedea transmisiunile de la Campionatul European de Canotaj (Munchen, 9-14 august) la TVR 1 după următorul program: vineri, 12 august şi sâmbătă, 13 august, ora 12.40; duminică, 14 august, ora 13.20, comentator Cristian Mîndru. Întrecerile de la Campionatul European de Canotaj vor putea fi urmărite de telespectatori şi la TVR Moldova.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.